Confidenţialitate


Cristiano Ronaldo a început pregătirea cu Juventus


Cristiano Ronaldo a început pregătirea cu Juventus

Cel mai scump fotbalist din istoria campionatului italian, portughezul Cristiano Ronaldo a participat la primul lui antrenament la Juventus Torino, echipă la care s-a transferat în această vară de la Real Madrid.

Golgeterul all-time al Ligii Campionilor a vizitat în premieră “JTC” – Juventus Training Center, unde a făcut cunoștință cu preparatorii fizici și restul staff-ului tehnic al gruparii peninsulare.

La ședința de pregătire au fost doar jucătorii care au venit mai târziu de la Cupa Mondială și nu sunt la turneul amical din America.

Printre aceștia se află uruguayanul Rodrigo Bentancur, brazilianul Douglas Costa, columbianul Juan Cuadrado sau argentinienii Paulo Dybala și Gonzalo Higuain, cel care a fost coleg cu Ronaldo la Real Madrid, între 2009 și 2013.

Au apărut deja și comentariile în rețelele de socializare. “Primul antrenament tare. Mi-am făcut treaba!”, a scris Cristiano Ronaldo pe Twitter, postând și o fotografie alături de noii coechipieri.

Amintim, CR7 a sosit duminică la Torino, împreună cu familia sa.

Juve va debuta în noua ediție din Serie A în deplasare la Chievo, peste trei săptămâni, la 19 august.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează