Cristian Tudor Popescu: „Statele Unite sunt României ce vrea Trump”. Despre intențiile președintelui american față de Groenlanda: „O să meargă până în pânzele negre” | VIDEO
Sursa foto: Shutterstock
Statele Unite ale Americii sunt în prezent României „ceea ce vrea președintele Donald Trump”, spune scriitorul și gazetarul Cristian Tudor Popescu la emisiunea „România în Direct”, cu Cătălin Striblea, la Europa FM. După incursiunea forțelor americane în Venezuela și capturarea președintelui Nicolas Maduro, judecat în SUA pentru trafic de droguri și narco-terorism, reiterarea intențiilor de a dobândi Groenlanda, președintele american „deschide toate fronturile posibile”, afirmă gazetarul. Cristian Tudor Popescu reacționează și față de cazul femeii ucise în Minneapolis de un ofițer de la imigrări, pe care administrația Trump a acuzat-o că ar fi încercat să-i calce pe polițiști cu mașina. Gazetarul a adaugă că, pentru Donald Trump, „toți cei care nu îi ascultă ordinele sunt niște dușmani care trebuie reprimați fără milă”.
Cristian Tudor Popescu: „E vorba de valul de ură, de violență, de îndemn la violență ucigașă pe care l-a aruncat Trump peste America și peste lume”
Cristian Tudor Popescu: „Hai să lămurim un lucru. Această femeie nu voia să calce pe nimeni. În fața mașinii nu era nimeni. Asta este evident. Polițiștii erau la portieră, în stânga, și femeia mișca mașina de pe loc. Dar ea nu călca pe nimeni. După cum, nici n-a călcat. Că n-avea pe cine. Ceea ce susține în mod ticălos și cu un sadism fără margini Casa Albă acum, că ar fi vrut să calce pe cineva. Este o minciună sfruntată. Întreaga America, întreaga lume poate să vadă că nu călca pe nimeni acea femeie. Și i s-a tras în plină față. Deci, e vorba de valul de ură, de violență, de îndemn la violență ucigașă pe care l-a aruncat Trump peste America și peste lume în acest moment. Toți cei care nu îi plac, toți cei care nu îi ascultă ordinele sunt niște dușmani care trebuie reprimați fără milă. Asta înseamnă imigranți, asta înseamnă cei pe care îi numește el <<lunatics>> (smintiți – n.red.) sau radical de stânga. În general, cine nu-i convine lui”.
Cătălin Striblea: Va merge mai departe Donald Trump și cu Groenlanda?
Cristian Tudor Popescu: „Sigur că da. O să meargă până în pânzele negre. Să vedem ce va face Europa aici. deocamdată avem niște reacții. Trump va forța. Va forța din răsputeri acum să i se vândă”.
Cristian Tudor Popescu: „Statele Unite sunt României ce vrea Trump”
Cătălin Striblea: În aceste condiții, în acest sfârșit de lume occidental, așa cum o știm, ce ne sunt Statele Unite nouă astăzi, inclusiv României? Ne sunt prieteni, aliați sau ce?
Cristian Tudor Popescu: „Statele Unite sunt României ce vrea Trump. Cei care își fac tot felul de iluzii acum cu parteneriatul strategic, cu faptul că sunt baze militare aici cu soldați americani în România. Lucrurile astea pot fi spulberate peste noapte dacă așa vrea Donald Trump. Donald Trump nu e prieten cu nimeni. În momentul de față deschide toate fronturile posibile, după cum vedeți. Nu pricep ce vrea cu această politică. Mă mărginez s-o constat. Statele Unite n-au fost niciodată un prieten al României. Acum, sub Trump, poate fi orice. Și nu avem ce să facem. Noi nu avem ce să-i oferim lui Trump. Nu avem ce mare diplomație să facem, nici nu avem cu cine. Se va întâmpla ce vrea Dumnezeu, adică Donald Trump”.






