Confidenţialitate


Cristian Tudor Popescu: „Domnul Nicușor Dan nu e susceptibil de legături cu rușii sau de o poziție anti-occidentală” | VIDEO


Cristian Tudor Popescu: „Domnul Nicușor Dan nu e susceptibil de legături cu rușii sau de o poziție anti-occidentală” | VIDEO

Ediție specială a emisiunii „România în Direct”, la Europa FM, cu Cătălin Strbilea, Cap la Cap cu scriitorul Cristian Tudor Popescu. Despre candidatura primarului general al municipiului București, Nicușor Dan, la alegerile prezidențiale, scriitorul Cristian Tudor Popescu spune că acesta nu are nimic de pierdut odată cu acest pas: „Dacă pierde în aceste alegeri prezidențiale se întoarce la primărie, de unde de fapt nici nu pleacă”. În plus, Nicușor Dan candidează ca independent, „situându-se într-o poziție anti-sistem”, întrucât „asta este în clipa de față în trend”, subliniază scriitorul. Totodată, actualul edil al Capitalei încearcă în prezent „să își atragă electorat pe ideea de independent, anti partidele clasice și în același timp le spune partidelor clasice: <<aștept susținerea dumneavoastră>>”, mai spune Cristian Tudor Popescu. „Ăsta e jocul politic pe care îl face și care e calculat bine de domnul Nicușor Dan, matematician”, adaugă scriitorul. 

Cristian Tudor Popescu: „Domnul Nicușor Dan, să ne înțelegem, consider că ar fi un președinte bun și aș putea să îl votez”

Cristian Tudor Popescu: „Domnul Nicușor Dan, să ne înțelegem, consider că ar fi un președinte bun și aș putea să îl votez. N-am nicio problemă cu dânsul, însă rămâne de văzut în ce măsură acest gest al domniei sale, care pentru dânsul, nu reprezintă niciun risc. Dacă pierde în aceste alegeri prezidențiale se întoarce la primărie, de unde de fapt nici nu pleacă”.

Cristian Tudor Popescu: „Orientarea pro-europeană, pro-occidentală, pro-democratică din România riscă prin această candidatură, după părerea mea, a domnului Nicușor Dan”

Cristian Tudor Popescu: „Ce vreau să vă spun este că dânsul nu riscă nimic. În schimb, să spunem orientarea pro-europeană, pro-occidentală, pro-democratică din România riscă prin această candidatură, după părerea mea, a domnului Nicușor Dan”.

Cristian Tudor Popescu: „Domnul Nicușor Dan nu e susceptibil de legături cu rușii sau de o poziție anti-occidentală” / „Poate fi un președinte bun”

Cătălin Stribilea: Aici trebuie să-mi explicați.

Cristian Tudor Popescu: „Păi hai să o luăm întâi așa: Capitala. Capitala reprezintă o poziție cucerită de această orientare pe care o reprezintă domnul Nicușor Dan, fără discuție, din tot comportamentul. Întreg comportamentul domnului Nicușor Dan de când îl vedem în viața publică, domnul Nicușor Dan nu e susceptibil de legături cu rușii sau de o poziție anti-occidentală. Nici vorbă. Poate fi un președinte bun. Dar dacă ajunge președinte, atunci Capitala rămâne fără primar. Se organizează alegeri din nou. Nu știu ce se va întâmpla în aceste alegeri. Domnul Nicușor Dan a fost o soluție foarte bună în fața lui Firea și Piedone”.

Cristian Tudor Popescu: „Din câte văd, domnul Nicușor Dan nu a discutat cu șefii partidelor. Doar i-a informat și nici măcar dânsul. A trimis o solie, un porumbel”

Cătălin Stribilea: E necesară candidatura asta să salveze orientarea europeană a României această hotărâre?

Cristian Tudor Popescu: „Discutăm acum de partidele pro-europene. Despre asta e vorba. Dacă ajută sau nu intrarea aceasta a domnului Nicușor Dan, în calitate de candidat independent. Și foarte independent, să zic așa, pentru că, din câte văd, domnul Nicușor Dan nu a discutat cu șefii partidelor. Doar i-a informat și nici măcar dânsul. A trimis o solie, un porumbel. Cu doamna Lasconi nu a vorbit, cu PSD-ul cu siguranță nu a vorbit. N-am înțeles că ar fi vorbit nici cu PNL-ul”.

Cristian Tudor Popescu: „Din câte se vede și din ce a spus domnul Nicușor Dan însuși, rezultă că nu s-a consultat cu nimeni, ca s-o spunem direct”.

Cristian Tudor Popescu: „Ei bine, asta încearcă domnul Nicușor Dan: să își atragă electorat pe ideea de independent, anti partidele clasice și în același timp le spune partidelor clasice: <<aștept susținerea dumneavoastră>>”

Cătălin Stribilea: I-a informat. I-a pus într-o situație.

Cristian Tudor Popescu:Ce-i aia i-am informat? Ce, suntem la Iohannis acum? Sunt informat? Consultat însemna să vorbești cu oamenii ăia și să zici:<<băi, am de gând să candidez. Ce ziceți de chestia asta? E de ajutor sau nu?>>. Dândul i-a pus în fața faptului împlinit și acum spune că așteaptă ajutorul de la respectivele partide. De ce face asta? Pentru că face un joc. Nicușor Dan e politician. Dânsul n-a fost perceput de-a lungul vremii, după ce a ieșit din USR, după aceea a fost perceput ca o persoană oarecum singulară, care se ocupă cu Primăria pe cont propriu. Din momentul Piața Unirii, când s-a războit și a câștigat cu armata personală a primarului Băluță, din acel moment dânsul a devenit politician. Și referendumul pe care l-a făcut e tot un gest politic pentru Capitală.

Cristian Tudor Popescu: „În momentul ăsta ce vrea ca politician? Dânsul spune: <<Eu candidez independent>>, că de aia a țâșnit pur și simplu acum în peisaj, eu candidez independent. În felul ăsta situându-se într-o poziție anti-sistem. Asta este în clipa de față în trend. Candidatul independent care este împotriva partidelor vechi, care sunt compromise. Ei bine, asta încearcă domnul Nicușor Dan: să își atragă electorat pe ideea de independent, anti partidele clasice și în același timp le spune partidelor clasice: <<aștept susținerea dumneavoastră>>. Asta punându-i în fața faptului împlinit în fața publicului. Ăsta e jocul politic pe care îl face și care e calculat bine de domnul Nicușor Dan, matematician”.

Cristian Tudor Popescu: „Ar fi de ajutor pentru România un astfel de președinte”

Cătălin Stribilea: Dar pe România o ajută candidatura asta?

Cristian Tudor Popescu:Dacă domnul Nicușor Dan ajunge președintele României, da. Cred că ar fi de ajutor. Ar fi de ajutor pentru România un astfel de președinte”.

Sursa foto: Europa FM

Citește și: Reacția lui Matei Păun, după intervenția lui Nicușor Dan în emisiunea „România în Direct”: „Nu sunt și nu am fost vreodată acționar în Getica OOH, direct sau indirect” | VIDEO


Ultimele stiri
Protest și în Constanța pentru o justiție fără corupție| Manifestanții au cerut demisia șefei Înaltei Curți, Lia Savonea

Laureatul premiului Nobel pentru Pace, Ales Bialiațki, eliberat de Belarus în cadrul unei înțelegeri cu SUA

Ministerul Sănătăţii: 7 din 8 probe de apă analizate de la Spitalul “Sf. Maria” din Iaşi, neconforme |…

Proteste pentru schimbări în justiție au loc vineri seară în București și în alte orașe din țară: „Susținem…

Ce dosare importante au avut unii dintre magistrații care au stat în spatele președintei Curții de Apel București…

Solidaritate între magistrați, după denunțarea problemelor din justiție. Patru judecători din Arad au semnat scrisoarea magistraților: „Există acele…

Vrancea: Două femei au ajuns la spital cu suspiciune de botulism. Medicii veterinari au prelevat probe din mâncarea…

Două tipuri de lapte praf pentru bebeluși au fost retrase din magazine, după găsirea unei bacterii care provoacă…

Un alt magistrat confirmă neregulile din justiție. Procurorul Zafer Sadîc: S-au tot strâns numeroase probleme sistemice. Ce au…

Neamț: Un bărbat este cercetat pentru braconaj arheologic, după ce ar fi pătruns în zone de patrimoniu fără…