Confidenţialitate


Cristian Păun spune că taxele impuse de Donald Trump se vor întoarce împotriva economiei SUA: „El trebuie să pună mâna pe plită ca să vadă că se arde” | AUDIO


Cristian Păun spune că taxele impuse de Donald Trump se vor întoarce împotriva economiei SUA: „El trebuie să pună mâna pe plită ca să vadă că se arde” | AUDIO

Noile tarife vamale anunțate de președintele american Donald Trump se vor întoarce împotriva economiei americane, spune, la Europa FM, profesorul universitar Cristian Păun de la Academia de Studii Economice din București. În opinia sa, nu va trece mult timp până când administrația americană își va revizui decizia legată de importurile din Uniunea Europeană.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Cristian Păun explică efectele taxelor impuse de Donald Trump: „Creșteri de prețuri în SUA și penurie pe anumite categorii de produse”

Creșteri de prețuri, penurie și șomaj vor resimți americanii după ce administrația Trump a introdus noi tarife vamale pentru produsele din import, spune la Europa FM, profesorul universitar Cristian Păun de la Academia de Studii Economice.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Da, este un război comercial. Acest protecționism tarifar pe care îl adoptă administrația americană se va întoarce împotriva economiei americane. Dacă tu pui taxe vamale de 20% pe ceea ce vând eu la tine, voi face la fel cu ceea ce vinzi tu la mine și atunci efectele vor fi mai degrabă contrare decât cele estimate. Evident că vom vedea creșteri de prețuri în SUA și vom vedea penurie pe anumite categorii de produse. Ele vor fi mai greu de găsit pentru că circulația la nivel global va fi una îngreunată de aceste taxe”, a declarat Cristian Păun, profesor universitar la Academia de Studii Economice.

Cristian Păun: „El trebuie să pună mâna pe plită ca să vadă că se arde”

Donald Trump testează acum ceea ce nu este recomandat în cărțile de economie, a precizat profesorul Cristian Păun.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Ceea ce Trump ignoră este cartea de economie care spune că n-o să poți produce tu totul niciodată în țara ta și că va trebui mai devreme sau mai târziu să te deschizi schimburilor comerciale internaționale și să încerci să produci doar acele bunuri și servicii pentru care tu ai într-adevăr avantaje competitive și comparative reale și să lași pe alții să producă la rândul lor ceea ce știu ei să producă mai bine. Asta nu înțelege, de fapt, Trump. Încearcă ca un copil să verifice veridicitatea deciziilor tale. Adică tu degeaba îi spui <<Nu pune mâna pe plită că te arzi>>, el trebuie să pună mâna pe plită ca să vadă că se arde”, a completat Cristian Păun.

Cristian Păun: „Este o pușcă pe care el o agită, dar o agită cu țeava întoarsă către el”

„ În momentul în care încep să se închidă fabrici, încep să dispară comenzi, încep să apară problemele pe zona de șomaj și inflație, eu sunt sigur că presiunea pe Trump va crește semnificativ de mult, pentru că până la urmă politicianul este foarte interesat de suportul votanților. La cum mă uit la acțiunile sale, eu cred că nu îl ține câteva luni toată această situație. În Uniunea Europeană va reveni repede asupra măsurilor, pentru că se va convinge că, la rândul lui, va plăti fix aceleași taxe vamale pentru economia lui. Este o pușcă pe care el o agită, dar o agită cu țeava întoarsă către el. Nici măcar nu își dă seama că pușca aia e întoarsă spre el atunci când trage cu ea. Mă rog, spre economia americană”, a afirmat profesorul Cristian Păun.

Sursă foto: Shutterstock

Citește și: Cristian Păun, despre cum va fi afectată România de tarifele impuse de Trump pe importurile din UE: „Momentul în care încep să apară problemele pe zona de șomaj și inflație” / „Este o pușcă pe care el o agită, dar o agită cu țeava întoarsă către el” | AUDIO 

 

 

 

 

 

 


Ultimele stiri
Investitorii de pe Wall Street, îngrijorați de costurile uriașe ale dezvoltării AI. Veniturile estimate sunt mici, iar finanțarea…

Se redeschide Loteria Vizelor pentru SUA. Cine poate participa la programul Diversity Visa

Timiș: Tatăl unui elev de clasa a V-a și fratele acestuia, arestați după ce au bătut un profesor.…

Primăria Capitalei lansează platforma online dedicată Strategiei Culturale a Bucureştiului 2027-2036. Ciucu: „Îmi doresc și eu un festival…

Ordinul de a limita accesul Ucrainei la Starlink ar fi venit din interiorul Casei Albe. Zelenski: „Când vă…

Blocaj la Bruxelles privind bugetul UE pentru 2028–2034. Statele membre nu se înțeleg asupra propunerilor Comisiei Europene |…

Italia prelungește pentru încă o săptămână suspendarea acordului Schengen cu Spania

Atac cibernetic la Bursa de Valori București. A fost vizat Depozitarului Central, prin care se realizează  tranzacțiile și…

BTS a devenit prima trupă din lume care a depășit pragul de 10 miliarde de redări pe Spotify…

România în Direct. Concedieri voluntare în România. Ai un plan dacă ești dat afară?



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează