Confidenţialitate


Cristian Buşoi, reales în funcţia de lider al PNL București


Cristian Buşoi, reales în funcţia de lider al PNL București

Preşedintele interimar al PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, a fost ales în funcţia de lider al organizaţiei cu 647 de voturi. Bușoi a fost singurul candidat. El le-a mulţumit celor aproximativ 100 de liberali rămaşi la reuniune, majoritatea plecând după ce şi-au exprimat votul.

”Am avut 726 de buletine de vot. 79 dintre ele au fost anulate fiindcă nu s-a făcut procedura de vot corespunzătoare şi avem 647 de voturi valabil exprimate, neanulate, toate pentru candidatura domnului Cristian Buşoi. Deci domnul Cristian Buşoi – vechiul şi noul preşedinte al PNL Bucureşti, pe care îl felicităm”, a anunţat prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu.

”Vă mulţumesc în primul rând dumneavoastră, celor care aţi rezistat eroic până la numărarea rezultatelor pentru funcţia de preşedinte. Mergem împreună înainte, cu încredere, cu unitate, cu echilibru, cu o echipă, să îi convingem pe bucureşteni că PNL are soluţiile cele bune pentru Bucureşti şi pentru România”, a afirmat Cristian Buşoi în faţa celor aproximativ 100 de delegaţi liberali rămaşi în sală.

Cristian Buşoi este liderul PNL Bucureşti din iulie 2016. El a fost ales la conducerea PNL Bucureşti, după ce Cătălin Predoiu a demisionat în urma rezultatului dezastruos de doar 11,2% obţinut la alegerile locale din 2016, când a candidat pentru funcţia de primar general al Capitalei.

De altfel, nici Cristian Buşoi nu a obţinut rezultate electorale mult mai bune de când a preluat conducerea organizaţiei. La alegerile parlamentare din decembrie 2016, PNL a obţinut în Bucureşti abia 11,97% din voturi, clasându-se pe locul 3 în topul celor mai neperformante filiale PNL din ţară.

Considerat un apropiat al preşedintelui Klaus Iohannis, Cristian Buşoi a declarat că ia în calcul inclusiv candidatura la şefia partidului în cadrul congresului din 17 iunie ”dacă şi alţi colegi din ţară vor dovedi deschidere”. Până acum în cursa pentru preşedinţia PNL au intrat oficial Ludovic Orban şi Cătălin Predoiu.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează