Confidenţialitate


Creșterea accizei la combustibili – eliminată în Comisia de buget a Senatului


Creșterea accizei la combustibili – eliminată în Comisia de buget a Senatului

In comisia de buget a Senatului a fost eliminată creșterea accizei la combustibili – transmite corespondentul Europa FM la Parlament, Cristian Citre.

Senatorii din Comisia de buget au adoptat, practic, raportul la ordonanţa 25/2017 prin care a fost majorată acciza la carburanţi.

Articolul privind majorarea a fost eliminat, la propunerea PNL.

Guvernul a aprobat, în şedinţa din 30 august, majorarea accizelor la carburanţi în două etape – de la 15 septembrie şi 1 octombrie.

Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, anunţa că introducerea supraaccizei va genera o majorare de câte 0,16 lei/litru pentru toate tipurile de carburanţi – benzină cu plumb, fără plumb şi motorină.

El susţinea că această majorare se produce în etape “pentru a nu crea un şoc la nivelul consumului care poate genera creşteri de preţ, automat scăderi de consum şi poate afecta bugetul de stat”.

De la momentul la care a fost anunţată această măsură, preţurile carburanţilor la pompă au început să crească.

Premierul Mihai Tudose a susţinut că nu decizia de a introduce supraacciza la carburanţi a generat creşteri de preţuri la pompă pentru că nu a intrat încă în vigoare şi a precizat că în următoarea perioada are programate întâlniri cu reprezentanţii companiilor petroliere, iar în cazul în care va constata că preţurile au crescut preventiv, va lua măsuri în consecinţă.

“Preţul nu poate numai să scadă, dar în mod cert nu este influenţa accizei, fiindcă acciza încă nu a intrat în vigoare (…) O să avem o discuţie pe 15-16 septembrie, să vedem exact care a fost influenţa. Dacă barilul a crescut, o să avem o discuţie, dacă au avut alte cheltuieli, este altă discuţie, iar dacă a crescut artificial, cred că nu mai avem nicio discuţie”, a declarat, marţi, Mihai Tudose, întrebat despre creşterea preţurilor carburanţilor la pompă.


Ultimele stiri
Autoritățile poloneze avertizează asupra unui posibil atentat asupra premierului Donald Tusk. Agenția de Securitate Internă a intrat în…

Noi acuzații aduse Administrației Naționale de Meteorologie: Contracte de milioane de lei, atribuite direct la ANM. | AUDIO

Atac asupra aeroportului internațional din Riad: 12 morți și sute de răniți. ONU susține că a fost încălcat…

Președintele Nicușor Dan, prezent la Centenarul PNȚ. El susține că este importantă reafirmarea democrației | AUDIO

Pelerinaj la Iași: Peste 20 de mii de credincioși așteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva |…

Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează