Confidenţialitate


Crește bilanţul alunecărilor de teren din California


Crește bilanţul alunecărilor de teren din California

Bilanţul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în urma alunecărilor de teren din sudul Californiei a ajuns la 18 după ce echipele de salvare au găsit încă un corp neînsufleţit, a anunţat vineri şeriful comitatului Santa Barbara, Bill Brown.

Corpul unui bărbat în vârstă de 87 de ani a fost găsit în locuinţa sa, notează Agerpres.

Cinci persoane sunt în continuare date dispărute, printre acestea aflându-se şi un copil în vârstă de 2 ani.

De asemenea, douăzeci şi opt de persoane au fost rănite în urma alunecărilor de teren care au afectat, marţi, regiunea Montecito din Santa Barbara, situată la circa 150 de kilometri nord-vest de Los Angeles.

Sute de angajaţi ai serviciilor de intervenţii de urgenţă au căutat de atunci eventuali supravieţuitori prin stratul de noroi care în anumite zone ajunge până la nivelul şoldului, ajutaţi de buldozere, elicoptere şi câini salvatori.

Mulți dintre pompierii care contribuie la misiunea de căutare şi salvare în urma alunecărilor de teren s-au luptat, timp de câteva săptămâni, şi cu incendiul Thomas care a ars 1.141 de kilometri pătraţi de teren şi a distrus circa 1.063 de clădiri, fenomenul fiind considerat cel mai important din istoria recentă a statului California.


Ultimele stiri
Băncile pentru Alimente din România au salvat peste 45.000 de tone de hrană de la risipă în ultimii…

Sociologul Cristian Andrei, despre consultările premierului desemnat cu partidele: „trebuie să-i convingă pe oamenii aceștia că nu va…

Hunedoara: Un bărbat a fost atacat de trei urși, în timp ce încerca să-și salveze vaca | AUDIO

București: Tânărul acuzat că a agresat anul trecut un livrator din Bangladesh, reținut acum de DIICOT pentru amenințare…

Premierul desemnat va avea joi consultări cu PSD, PNL și UDMR privind formarea viitorului Guvern

Premierul desemnat începe negocierile cu partidele. Cristian Pîrvulescu: Va trebui să găsească subiectul comun cu fiecare. Lista miniștrilor,…

De ce lipsesc anumite medicamente de pe piața internă. Deficiențe semnalate de auditul Ministerului Sănătății în activitatea Agenţiei…

Micul aparat care știe cel mai bine să perieze (P)

Aproape 150 de hectare din Delta Dunării ar putea fi transformate din teren piscicol în teren agricol. În…

Motocicletele și mopedele vor putea circula pe benzile pentru autobuze și printre mașinile oprite la semafor | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează