Confidenţialitate


Credincioşii ortodocşi sărbătoresc Boboteaza


Credincioşii ortodocşi sărbătoresc Boboteaza

Sursa foto: Inquam Photos

Credincioşii ortodocşi sărbătoresc, marţi, Botezul Domnului, la Catedrala Patriarhală din Bucureşti urmând să fie distribuiţi 10.000 de litri de Agheasmă Mare.

Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, programul liturgic al sărbătorii Botezului Domnului la Catedrala Patriarhală Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena de pe Colina Patriarhiei (6 ianuarie 2026) va avea loc astfel, notează Agerpres:

* Între orele 8.30-10.30, va fi săvârşită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena;

* Începând cu ora 10.30, în pridvorul Reşedinţei Patriarhale, va fi săvârşită Slujba Sfinţirii Mari a Apei (Agheasma Mare) de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, iar apoi credincioşii prezenţi la slujbă vor fi binecuvântaţi prin stropire cu această Agheasmă;

* Începând cu ora 11.30, la Baldachinul Sfinţilor de lângă Catedrala Patriarhală Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, va fi oferită credincioşilor prezenţi câte o sticlă de jumătate de litru cu Agheasmă Mare. În total, vor fi distribuiţi 10.000 de litri de Agheasmă Mare îmbuteliaţi în sticle de jumătate de litru.

Boboteaza, care marchează ultima zi din ciclul sărbătorilor de iarnă, este dedicată purificării mediului înconjurător, în special sfinţirii apelor.

În credinţa ortodoxă, sărbătoarea aminteşte de Botezul Domnului în apa Iordanului la vârsta de 30 de ani, înainte de a păşi în viaţa publică. Potrivit tradiţiei, la Bobotează se săvârşeşte slujba de sfinţire a apelor – Agheasma Mare, care are semnificaţia simbolică de act de regenerare cosmică.

Apa sfinţită de Bobotează se ia dimineaţa, pe nemâncate, până la Odovania praznicului Botezului Domnului din data de 14 ianuarie. Apoi, Agheasma Mare se păstrează în case şi se ia în afara acestor zile binecuvântate de Biserică doar cu acordul preotului duhovnic.

Sărbătoarea Botezului Domnului precede ziua în care în Biserica Ortodoxă este prăznuit Soborul Sfântului Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului.


Ultimele stiri
Cea mai mare pictură realizată de Salvador Dalí va fi scoasă la licitație la Paris. Are 19 metri…

Piața Victoriei. Invitat este Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență

Formațiunea de centru-dreapta Tisza, înaintea partidului Fidesz condus de premierul Viktor Orbán, în sondaje pentru alegerile parlamentare din…

O rachetă balistică lansată din Iran, care se îndrepta către Turcia, a fost neutralizată de apărarea aeriană a…

Franța trimite portavionul nuclear Charles de Gaulle și avioane de luptă Rafale în Mediterana. Emmanuel Macron vrea să…

Amintirile arădenilor despre cutremurul din 1977: „Mi-a rămas imaginea că ne-am dus către stradă cu tot blocul” |…

Comunitatea Declic organizează, vineri, un protest la Palatul Cotroceni, împotriva propunerilor pentru conducerea marilor parchete | AUDIO

Cresc ratele la credite. BNR a anunțat majorarea indicelui ROBOR la trei luni. Mugur Isărescu: „Mergem pe o…

Premierul Spaniei respinge cerința lui Donald Trump de a se alătura războiului americano-israelian: „Spunem nu încălcării dreptului internațional”…

România în Direct. Franța, umbrelă nucleară pentru România. Da sau nu?