Confidenţialitate


COVID-19: Suedia a depăşit pragul de 5.000 de decese


COVID-19: Suedia a depăşit pragul de 5.000 de decese

Suedia, care a luat măsuri mai puţin stricte decât majoritatea altor ţări europene împotriva pandemiei de coronavirus, a depăşit pragul de 5.000 de decese, potrivit celui mai recent bilanţ al autorităţii sanitare, relatează France Presse.

În această ţară cu 10,3 milioane de locuitori, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 102 noi cazuri mortale şi 1.239 de noi contaminări, ceea ce a majorat la 5.041 numărul total de morţi cauzate de COVID-19, dintre cele 54.562 de cazuri confirmate până acum.

Suedia este, la momentul actual, una dintre ţările cele mai afectate din lume, cu 499 de morţi la 1 milion de locuitori, în urma a numai şase ţări europene şi imediat după Franţa, care înregistrează 452 de morţi la 1 milion de locuitori.

Rata de mortalitate înregistrată în acest stat din nordul Europei este de aproape cinci ori mai mare decât în Danemarca vecină şi de până la 11 ori mai mare decât în Norvegia.

De la începutul crizei sanitare, 2.322 de persoane au fost internate la terapie intensivă în Suedia, dar acest număr a crescut cu numai 5 persoane în ultimele 24 de ore.

Spre deosebire de alte ţări nordice care au optat pentru o strategie de semi-izolare, Suedia a exclus să-şi plaseze populaţia în izolare, estimând că măsurile drastice nu sunt destul de eficiente pentru a justifica impactul lor asupra societăţii.

Singurele măsuri constrângătoare au fost interzicerea adunărilor cu peste 50 de persoane şi vizitele în căminele de bătrâni. În rest, guvernul suedez a făcut apel la civism, cerându-i fiecăruia ‘să-şi asume responsabilităţile’ şi să urmeze recomandările sanitare.

Epidemiologul-şef Anders Tegnell de la Agenţia suedeză de sănătate publică a recunoscut la începutul lui iunie că abordarea adoptată de regatul scandinav ar putea fi ameliorată, continuând în acelaşi timp să o opere.


Ultimele stiri
Examenul de admitere la liceu – amânat sau anulat? Camera Deputaților a votat un proiect care le prevede…

Protest al mai multor federații sindicale, marți, în fața Ministerului Muncii pentru creșterea salariului minim. Președintele CNS „Cartel…

Modificările la Legea ANI, adoptate de Camera Deputaților. Grindeanu: Am semne de întrebare în ceea ce privește votul…

Averile demnitarilor vor fi din nou publice. Modificările aduse Legii integrității, adoptate în plenul Camerei Deputaților

Senatul a aprobat desfășurarea unei anchete parlamentare privind întâlnirea dintre șefa CCR și Ilie Bolojan | AUDIO

Nicușor Dan, după reuniunea „Coaliției de Voință”: „Rămânem hotărâți să menținem presiunea asupra Rusiei”

Drona detectată în zona Târgu Bujor s-a prăbușit într-o gospodărie din județul Vrancea. MApN: „nu avea încărcătură explozivă”…

Luna septembrie vine cu oferte tentante pentru turiști prin programul „Litoralul pentru toți”. Reducerile pot ajunge până la…

Orchestra Filarmonicii „George Enescu” concertează pe 26 august la Festivalul de la Ravello, în Italia | AUDIO

BNR lansează prima monedă dreptunghiulară din România. Este dedicată pictorului Nicolae Tonitza



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează