Confidenţialitate


COVID-19: O centenară s-a vindecat în Indonezia


COVID-19: O centenară s-a vindecat în Indonezia

O femeie de 100 de ani s-a vindecat de infecția cu noul coronavirus în Indonezia, aceasta devenind cea mai vârstnică persoană care a supravieţuit COVID-19 în această ţară, relatează France Presse.

Pe nume Kamtim, femeia a fost externată după o lună de spitalizare la Surabaya, al doilea oraş ca mărime din Indonezia, unde aceasta locuieşte.

Anunţând ştirea, guvernatorul regiunii Java de Est a sperat că povestea lui Kamtim va ridica moralul persoanelor în vârstă, în special vulnerabile în faţa acestui virus.

“Sper că vindecarea ei îi va motiva pe vârstnici în timpul acestei pandemii”, a subliniat Khofifah Indar Parawansa.

Născută în 1920, Kamtim a fost transportată la spital cu simptome asemănătoare celor ale noului coronavirus, iar ulterior diagnosticul de COVID-19 a fost confirmat.

Siti Aminah, nora sa, atribuie vindecarea acesteia “disciplinei şi perseverenţei” de care a dat dovadă.

“În fiecare zi, le-am solicitat infirmierilor noutăţi şi mi-au spus că este foarte puternică şi foarte disciplinată în ceea ce priveşte urmarea tratamentului”, a declarat ea pentru AFP.

Ţara a înregistrat oficial peste 26.000 de cazuri de COVID-19, dintre care 1.613 soldate cu decese, însă Indonezia este una dintre ţările cu cele mai puţine teste efectuate, experţii fiind de părere că numerele reale sunt mult mai mari.


Ultimele stiri
Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează