Confidenţialitate


Coruptul pe care îl iubim: Ne face el viaţa mai uşoară sau mai grea în România?


Coruptul pe care îl iubim: Ne face el viaţa mai uşoară sau mai grea în România?

În România, săptămâna aceasta a fost dominată de reverberaţiile cazului Oprescu, primarul general al Bucureştiului prins cu bani marcaţi în buzunar după ce fusese denunţat de un mituitor… abia după a 20-a tranşă de şpagă pe care i-o livrase, chiar acasă la primar, pe lângă pernuţele ornamentale de pe canapea.

Sorin Oprescu încă era, până duminică dimineaţă, unul dintre politicienii favoriţi ai românilor – în iulie, de exemplu, un sondaj de opinie îl plasa imediat în spatele preşedintelui Iohannis, pe locul 2, cu 45% nivel de încredere. Oprescu, aflat la al doilea mandat de primar general, era considerat favorit pentru un al treilea, în ciuda şirului nesfârşit de ironii la care îl supunea măcar o parte a presei pentru declaraţiile sale găunoase, proiectele fantasmagorice şi atitudinea de şmecheraş de Primăverii rămas în vârful bucatelor în ciuda tuturor întorsăturilor istoriei. În subtext, despre Oprescu se cam ştia, fără probe, că-şi face parte din tot ce-mparte, dar asta nu pare să-i fi afectat imaginea la public.

Întrebarea e dacă Oprescu s-ar putea realege în primăvară, la locale, dacă ar vrea să mai candideze în noile condiţii şi dacă, evident, n-ar fi condamnat până atunci. Nu vă grăbiţi să ziceţi nu, pentru că, în ţara noastră, avem numeroase cazuri – deprimant de numeroase cazuri de politicieni votaţi de public în ciuda acuzaţiilor de corupţie îndreptate împotriva lor, ba chiar datorită acestor acuzaţii, s-ar zice, în unele situaţii.

E ca şi cum românii, mai mult sau mai puţin în secret, apreciază de fapt câte un corupt dintr-ăsta pentru că face sistemul, mă-nţelegi, şi pentru că mai dă şi altora din ce ia de la stat, dom’le, care oricum ne jupoaie pe toţi.

Coruptul este diavolul astăzi, doamnelor şi domnilor – mai precis, coruptul pe care-l iubim, pe care-l plângem când are probleme şi pe care-l realegem în ciuda corupţiei sale – pentru că ne dă şi nouă din ce are el, pentru că e generos, pentru că nu e arogant, pentru că e om din popor şi are succes, pentru că e aspiraţional. Ne face el viaţa mai uşoară sau mai grea în România?

https://soundcloud.com/europafmromania/avocatul-diavolului-coruptul-pe-care-il-iubim-11-septembrie-2015

Puteţi asculta LIVE Avocatul Diavolului şi online, la adresa www.europafm.ro/live. Vlad Petreanu și Cristian Tudor Popescu vă invită să vă exprimaţi opinia şi să o faceţi auzită în întreaga ţară sunând la numărul de telefon 0372.069.599.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează