Confidenţialitate


Coruptie la Petrolul Ploiesti


Sotiile lui Daniel şi Nicolae Capră, au si ele calitatea de suspecţi în dosar, dar nu au fost reţinute. Maine, toate cele şapte persoane retinute vor fi prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă. Faptele cercetate au avut loc începând cu februarie 2012, cind omul de afaceri Daniel Capră ar fi folosit de lanţuri infracţionale pentru a prelua echipa de fotbal Petrolul Ploieşti. In acte, echipa avea ca acţionar majoritar Federaţia Sindicatelor Libere din Petrol si era susținută în cea mai mare parte din bani publici proveniți de la bugetul orasului Ploiești. Anchetatorii sustin ca au fost efectuate operaţiuni nereale prin emiterea de documente şi facturi fictive, în scopul deducerii TVA şi diminuării impozitului pe profit. Membrii grupării ar fi facturat diferite servicii şi livrări de mărfuri cu clubul sportiv, pentru a acoperi astfel relaţii comerciale inexistente între firmele implicate. Sumele obţinute în acest fel ar fi fost însuşite de membrii grupării, în scopul preluării şi finanţării clubului, prin creditări succesive.


Ultimele stiri
Un șarpe de peste 1,5 metri a intrat într-un restaurant din Mamaia Sat

Zilele Bucureştiului: Concerte, proiecţii de video mapping şi tururi ghidate, sâmbătă şi duminică

Crimă Cenei/ 15 ani detenţie pentru unul dintre adolescenţii acuzați de crimă şi daune de peste 1 milion…

Bursele în anul școlar 2026 – 2027: cele sociale vor fi acordate pe toată durata anului școlar. Câți…

Gică Hagi a anunțat lotul României pentru primele patru partide ale naționalei din Liga Națiunilor. Pe cine se…

O nouă specie de pisică sălbatică, descoperită în Bolivia după mai bine de 100 de ani. Ce știu…

STUDIU: Vaccinarea copiilor a scăzut în mai multe țări europene. România a coborât sub 80% | AUDIO

Nicușor Dan: Este în derulare o anchetă MAE pe cazul Orlivka. Președintele Ucrainei a dat asigurări că școlile…

Avertismentul unui analist al agenției de rating Fitch: România se apropie de categoria ”junk” dacă actuala criză guvernamentală…

28 de posturi de conducere în cercetare au fost deblocate. Cum se va organiza concursul pentru viitorii directori…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează