Confidenţialitate


Coronavirus în România: Peste 1.600 de cazuri noi infecții și 38 de decese asociate Covid


Coronavirus în România: Peste 1.600 de cazuri noi infecții și 38 de decese asociate Covid

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat vineri, pe baza datelor existente la ora 10.00, că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat peste 1.600 de cazuri noi de SARS-CoV-2.

38 de decese sunt asociate Covid, unul fiind anterior.

2.322 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 sunt internate în unităţile sanitare, dintre care 53 sunt copii.

Potrivit GCS, în secţiile ATI sunt internaţi 399 de pacienţi, în descreştere faţă de ziua anterioară, dintre care 7 sunt copii.

Într-o singură localitate din România, Valea Ierii (Cluj) se înregistrează o rată de infectare cumulată la 14 zile ce depăşeşte 6 la mia de locuitori, respectiv 6,48.

La Bucureşti, incidenţa contaminărilor a crescut de la 0,63 la 0,67.

Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 831 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 473.700 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei.


Ultimele stiri
Tânăr din Maramureș, condamnat pentru viol, căutat de polițiști. Și-a tăiat brățara și a fugit înainte să fie…

Europa are nevoie de NATO, dar trebuie să-și asume o responsabilitate mai mare pentru propria apărare, afirmă comisarul…

Ambasadorul Ucrainei în UK critică atitudinea Occidentului față de războiul din Ucraina: „Arsenalul democrației este aproape epuizat”

Bucureștiul devine capitala mondială a spectacolelor în sauna: Sauna Fest 2026 aduce peste 800 de experiențe la Therme…

Franța: Accesul la avort rămâne dificil, deși este un drept protejat de Constituție

Spania: Cod roșu de ploi abundente în Castellón, Valencia și Tarragona. Ar urma să cadă cantități cumulate de…

Alcaraz se opune meciurilor mai scurte la Grand Slam-uri: „Distrugem moștenirea”

Franța: Protestele din școli s-au extins și în universități. Aproximativ 30 de campusuri au fost blocate

Americanii, îngrijorați de riscurile inteligenței artificiale. 86% susțin introducerea unor reguli mai stricte pentru companiile de AI

Arad: Ce cred oamenii despre pașii pe care ar trebui să-i facă președintele Nicușor Dan după respingerea Guvernului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează