Confidenţialitate


Coronavirus în România: Numărul infectărilor a ajuns la 8.746. S-au vindecat 1.892 de persoane


Coronavirus în România: Numărul infectărilor a ajuns la 8.746. S-au vindecat 1.892 de persoane

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, duminică, că numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus a ajuns la 8.746, în creștere cu 328 față de cele raportate sâmbătă.

Bilanțul epidemic al deceselor a ajuns la 434.

1.892 de persoane au fost declarate vindecate.

La ATI, în acest moment, sunt internați 256 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 93.611 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 420 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.018 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 442 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 5.410 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.857.219 lei.


Ultimele stiri
USR, atac la PSD înaintea moțiunii simple împotriva ministrei Mediului. Ștefan Pălărie: În acordul de coaliție de guvernare…

Un grup de parlamentari vrea să legalizeze omagierea criminalilor de război și a figurilor legionare. Ce ar însemna…

Salariu de 4.000 de euro la TAROM pentru postul de director general: care sunt condițiile minime pe care…

Miniștrii Energiei din UE se reunesc mâine, la Bruxelles, pentru a identifica o variantă de rezolvare a dificultăților…

Două fetițe, de patru și cinci ani, au dispărut din Târnăveni, județul Mureș. Persoana care le-ar fi luat…

A fost semnat contractul de finanțare pentru Magistrala Verde a Timișoarei. Ce presupune acest proiect | AUDIO

Acciza la carburanți ar putea fi redusă cu 10%. Cât cât s-ar ieftini benzina și motorina | AUDIO

Trei tablouri valoroase de Renoir, Cézanne și Matisse, furate dintr-un muzeu din Parma | AUDIO

Donald Trump ar intenționa să controleze insula Kharg, principalul terminal de export al țițeiului iranian: „Ne vor oferi…

Coaliția de guvernare discută noi măsuri pentru atenuarea scumpirii carburanților: reducerea TVA sau a accizelor, luate în calcul…