Confidenţialitate


Coronavirus în România: Aproape 4.000 de cazuri noi și 96 de decese în ultimele 24 de ore


Coronavirus în România: Aproape 4.000 de cazuri noi și 96 de decese în ultimele 24 de ore

Sunt înregistrate aproape 4.000 de cazuri noi de infectare cu Covid, iar numărul deceselor din cauza virusului se apropie de 100.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.929 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

În intervalul 13.09.2021 (10:00) – 14.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 96 de decese (55 bărbați și 41 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Brăila, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sălaj,  Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 96 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 2 la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 ani, 29 la categoria de vârstă 60-69 ani, 29 la categoria de vârstă 70-79 ani și 24 la categoria de vârstă peste 80 ani.

88 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 5.622. Dintre acestea, 675 sunt internate la ATI.


Ultimele stiri
DNA: Doi profesori și doi studenți reținuți în dosarul fraudării examenelor de la Universitatea Ovidius | AUDIO

Organizația Națiunilor Unite a votat modificarea hărților lumii | AUDIO

Elevii din Sibiu vor merge gratuit și anul acesta la muzeele din oraș | AUDIO

Ungaria: Granițele țării rămân închise pentru migranți până la finalul anului, pe fondul evenimentelor recente din exclava spaniolă…

Miracol în Nepal: încă două persoane, salvate la 10 zile după inundațiile devastatoare | AUDIO

Controale și sancțiuni în Saturn: Comisarii ANPC au dat amenzi de aproape 400.000 de lei | AUDIO

Patru persoane reținute după perchezițiile DNA la Universitatea Ovidius din Constanța | AUDIO

Scandal în Statele Unite – Compania Tetris respinge orice legătură cu jocul lansat de Casa Albă, „Build the…

Aryna Sabalenka a întrerupt meciul de la US Open din cauza mirosului de canabis | AUDIO

Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la US Open, după o victorie clară în fața italiencei Jasmine Paolini



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează