Confidenţialitate


Coronavirus: Creșterea numărului de infectări din Suedia, pusă pe seama petrecerilor din cluburi și a călătoriilor în străinătate


Coronavirus: Creșterea numărului de infectări din Suedia, pusă pe seama petrecerilor din cluburi și a călătoriilor în străinătate

Răspândirea COVID-19 în Suedia a continuat să se accelereze, iar ratele de infectare nu mai sunt considerate reduse, a precizat vineri autoritatea sanitară din această ţară. Oficialii au dat vina pentru creșterea infectărilor pe numărului de călătorii în afara graniţelor ţării şi pe petrecerile aglomerate din cluburile de noapte din Stockholm.

Săptămâna trecută s-au înregistrat 3.451 de noi cazuri de COVID-19 în Suedia, în creştere cu 30% faţă de săptămâna precedentă, au precizat autorităţile, adăugând că la 59 de cazuri la 100.000 de locuitori, transmiterea infecţiei nu mai este considerată ca fiind la un nivel redus.

”Vedem o mulţime de cazuri de persoane care s-au infectat în străinătate, pe când se aflau în destinaţii turistice populare din Europa”, a declarat epidemiologul-şef al Suediei, Anders Tegnell, adăugând că 17% dintre cazurile noi sunt legate de un astfel de turism.

Sub monitorizarea lui Tegnell, strategia Suediei de combatere a pandemiei s-a bazat în principal pe măsuri voluntare pentru a stăvili transmiterea infecţiilor, deşi restricţii în ceea ce priveşte orele de deschidere a restaurantelor şi limitarea numărului participanţilor la adunările publice în spaţii precum mall-urile au fost în vigoare până recent.

În iulie, guvernul a recurs la o relaxare a restricţiilor împotriva pandemiei, dar a avertizat că noile variante ale virusului cer vigilenţă şi a îndemnat oamenii să adere la recomandările privind distanţarea socială.

”Am primit totodată înştiinţări referitoare la aglomeraţie în mai multe staţiuni din Suedia, inclusiv pe insula Gotland, dar şi în discoteci din Stockholm, spre exemplu”, a spus Tegnell.

Acesta a mai spus că procesul de vaccinare continuă potrivit planului, 79% dintre adulţi au primit până în prezent cel puţin o doză, iar 53% au primit ambele doze.


Ultimele stiri
Mașinile vechi și poluante vor fi eliminate progresiv din București. Măsura va fi aplicată inițial în zona centrală…

Râurile din Europa au atins cel mai scăzut debit de vară din ultimii peste 30 de ani |…

Bihor: După ce mai multe persoane și-au exprimat dorința de a se întoarce la Dumbrava, Viorel Pașca a…

Arad: Ce așteptări au oamenii în privința raportului agenției de rating S&P. „Se cam simte de junk. Economia…

Schimbare privind monitorizarea aerului. Românii pot afla din oră în oră nivelul poluării | AUDIO

Leul s-ar deprecia și mai mult dacă S&P ar retrograda România la categoria junk, avertizează economistul Cristian Păun:…

Cine va fi următorul premier desemnat? Nume vehiculate înaintea consultărilor de la Cotroceni | AUDIO

Creșterea euro, resimțită de români. Cu cât cresc chiriile, ratele și prețul apartamentelor | AUDIO

Moody’s reacționează după eșecul Guvernului Mureșan: „Probabilitatea unor alegeri anticipate este semnificativă” | AUDIO

Scrisoare codificată a lui Napoleon, descifrată după 217 ani cu ajutorul inteligenței artificiale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează