Confidenţialitate


Coronavirus: Controalele dese au dus la scăderea numărului de cazuri


Coronavirus: Controalele dese au dus la scăderea numărului de cazuri

Controalele dese pentru respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus sunt cheia succesului în județele care au cele mai mici rate de infectare din țară.

Argeșul și Vrancea sunt în această situație, aceleași județe care în vară erau în topul celor mai multe infectări.

Iar în vreme ce autoritățile din aproape toate județele raportează creșteri ale ratelor de incidență a cazurilor, în Vrancea rata e în scădere.

Județul Vrancea a fost printre cele mai afectate la începutul pandemiei, când se spunea că va deveni Suceava 2, dar și în vară, consecință a primelor măsuri de relaxare.

La sfârșitul lui iulie – începutul lui august, erau raportări record în județ, iar transmiterea comunitară a virusului era accentuată – potrivit corespondentei Europa FM, Claudia Toader.

De pe locul al doilea ca rată a infectărilor din țară, a ajuns acum pe penultimul loc, cu 0,76 cazuri la mia de locuitori.

Autoritățile spun că este efectul măsurilor de prevenire luate și a controalelor care s-au intensificat în ultima vreme.

Polițiști, jandarmi, inspectori ITM, DSP, DSV și alte autorități cu atribuții de control verifică zilnic respectarea măsurilor impuse și aplică sancțiuni, acolo unde e cazul.

Intensificarea măsurilor de verificare a dus și la scăderea ratei de infectare din comuna Păulești, unde în urmă cu 2 săptămâni rata de incidență a cazurilor ajunsese la 13 la mie.

Deși s-a luat în calcul instituirea carantinei în comună, nu s-a recurs la această măsură, ci s-a pus accentul pe prevenție, iar acum rata de infectare e de 1,07 cazuri la mia de locuitori.

Deși, în ansamblu, la nivelul județului rata de incidență e în scădere, la Focșani se înregistrează o creștere ușoară. Reședința județului se află în scenariul galben, cu o rată de 1,39 de cazuri la mia de locuitori.

Autoritățile mizează în continuare pe controale, dar și pe responsabilitatea oamenilor în ceea ce privește respectarea măsurilor impuse de pandemie.


Ultimele stiri
Incendiu la un spital din Brașov. O pacientă a fost găsită carbonizată

Universitatea de Medicină “Carol Davila” lansează “Şcoala din spital”, pentru copiii care stau internați perioade lungi

Dâmbovița: Incendiu cu degajare mare de fum. Autoritățile au emis RoAlert

Protest al iubitorilor de animale. Aceștia sunt nemulțumiți de felul în care sunt tratate animalele fără stăpân

După execuția eșuată a unei condamnate, șeful penitenciarelor din Tennessee a demisionat. Deținuta e în spital, în stare…

Protest al transportatorilor la Târgu Jiu | VIDEO

Noi consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. Președinția a anunțat calendarul discuțiilor | AUDIO

Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează