Confidenţialitate


Coreea de Nord apelează la armată pentru a lupta cu pandemia Covid. Au fost raportate aproape 1 milion de cazuri de „febră”


Coreea de Nord apelează la armată pentru a lupta cu pandemia Covid. Au fost raportate aproape 1 milion de cazuri de „febră”

În Coreea de Nord, armata intervine pentru a lupta împotriva coronavirusului. Liderul de la Phenian Kim Jong Un a criticat guvernul şi autorităţile sanitare pentru gestionarea pandemiei, în special pentru incapacitatea de a menţine farmaciile deschise în permanenţă.

Armata nord-coreeană a intensificat distribuţia de medicamente pentru a lupta împotriva pandemiei de COVID-19, anunţă agenţia oficială de presă de la Phenian, care a raportat aproape 1 milioan și jumătate de cazuri de „febră” și 56 de morți.

Kim Jong Un a ordonat un lockdown la nivel naţional pentru a încerca să stopeze răspândirea virusului în ţară, a cărei populaţie este nevaccinată.

Sute de membri ai serviciilor Armatei Populare coreene, în uniforme de camuflaj, au fost văzuţi adunându-se în capitala Phenian în fotografii publicate de presa de stat.

De când ţara a anunţat săptămâna trecută primul caz de COVID-19, Kim Jong Un a preluat personal responsabilitatea luptei împotriva epidemiei care, în opinia sa, provoacă „mari bulversări” în ţară. El a criticat „neglijenţa şi indolenţa funcţionarilor”, care au agravat epidemia de coronavirus în Coreea de Nord.

Spitalele din ţară sunt prost echipate, cu puţine unităţi de terapie intensivă.

Potrivit experţilor, ţara nu dispune de niciun tratament împotriva COVID-19 şi nu are capacitatea de a-şi testa masiv populaţia.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu ravagiile provocate de varianta Omicron asupra populaţiei nevaccinate a Coreei de Nord, reiterându-şi oferta de asistenţă, de la vaccinuri până la echipamente medicale.

Deocamdată, Phenianul pare să nu fi răspuns la aceste apeluri.

Foto: Twitter / paramasivam


Ultimele stiri
Ludovic Orban: „Nicușor Dan este un președinte care și-a bătut joc de alegătorii care i-au acordat încrederea” |…

Piața Victoriei. Invitat este Mihai Jurca, fostul șef al Cancelariei prim-ministrului Ilie Bolojan

Concedieri la STB: 800 de angajați își pierd locul de muncă, inclusiv șoferi de autobuz și vatmani |…

Prețul grâului românesc a crescut cu aproape 12% într-un an. România are al treilea cel mai scump grâu…

PNL și Forța Dreptei fuzionează. Ilie Bolojan denunță o „axă PSD-AUR” și spune că este nevoie de o…

Acord privind bugetul UE pentru 2027: sunt prevăzute 199,7 miliarde de euro. Germania condiționează votul de continuarea sprijinului…

Sondaj IMAS: Majoritatea cetățenilor din Republica Moldova susțin aderarea la UE. 40% se opun integrării europene | GALERIE…

Cristian Tudor Popescu critică decizia lui Nicușor Dan de a-i interzice accesul jurnalistului Ovidiu Vanghele la Cotroceni: „o…

Italia: Cel puțin 300 de școli au fost evacuate după o amenințare cu bombă transmisă prin e-mail. Poliția…

Bulgaria: Un șofer român de camion a fost reținut după dublul carambol de pe autostrada Trakia. 12 oameni…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează