Confidenţialitate


Copiii mai scunzi şi mai slabi pot suferi de boală celiacă


Înălțimea și greutatea copiilor și modul de creștere par a fi buni indicatori ai suferinței de boală celiacă, o afecțiune a tubului digestiv.

Rezultatele studiilor arată că cei care au boală celiacă sunt mai slabi de regulă și nu cresc la fel de repede și la fel de înalți ca cei de vârsta lor.

Astfel, specialiștii spun că un program de monitorizare a creșterii ar putea facilita diagnosticul precoce al bolii celiace.

Boala celiacă sau intoleranţa la gluten este o afecţiune autoimună declanșată de ingestia de gluten, adică proteina din grâu, secară și orz, la indivizi predispuși genetic. Intoleranţa la gluten afectează aproximativ 1% din populație şi poate debuta la orice vârstă începând cu perioada copilăriei. Consumul de gluten de către persoanele intolerante duce la apariţia de leziuni la nivelul intestinului subţire, condiţie numită enteropatie glutenică. Glutenul este întâlnit nu numai în preparatele alimentare, dar și în medicamente, suplimente nutriţionale sau chiar şi produse cosmetice, ceea ce impune o atenție sporită din partea celor cu boală celiacă.

Manifestările pot aparea la orice vârstă şi sunt foarte variate, de la oboseală neexplicată sau tulburări ale tranzitului intestinal, la sindrom de malabsorbție important, statură mică, anemie, balonare și dureri abdominale recurente. Aftele bucale pot fi și ele semen ale bolii celiace, precum și scăderea în greutate, depresia, erupții pe piele, dureri articulare sau spasme musculare. Și avorturile recurente sau infertilitatea pot apărea în boala celiacă.


Ultimele stiri
Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…

Mărturia pilotului înjunghiat despre incidentul de la bordul unei aeronave FlyDubai: „Mi-am spus să mai fac un ultim…

Mașinile vechi și poluante vor fi eliminate progresiv din București. Măsura va fi aplicată inițial în zona centrală…

Râurile din Europa au atins cel mai scăzut debit de vară din ultimii peste 30 de ani |…

Bihor: După ce mai multe persoane și-au exprimat dorința de a se întoarce la Dumbrava, Viorel Pașca a…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează