Confidenţialitate


COP28 2023, conferința care vizează combaterea schimbărilor climatice, naște controverse după ce a fost anunțată locația din 2023. Reacția ONG-urilor de mediu


COP28 2023, conferința care vizează combaterea schimbărilor climatice, naște controverse după ce a fost anunțată locația din 2023. Reacția ONG-urilor de mediu

Liderii mondiali vor discuta despre combaterea schimbărilor climatice în cadrul unui important summit ONU care va avea loc la Dubai între 30 noiembrie și 12 decembrie 2023. La reuniunea la nivel înalt vor participa țările care au semnat acordul inițial al ONU din 1992 privind clima, notează BBC. Totuși, ONG-urile care militează pentru protecția mediului consideră locația aleasă una nepotrivită.

COP28 este cea de-a 28-a reuniune anuală organizată de ONU privind clima. Guvernele vor discuta despre cum să limiteze schimbările climatice, dar și despre cum ar trebui să se pregătească pentru viitor în același context.

COP28 sau Conference of the Parties are loc după un an în care fenomenele meteorologice au doborât numeroase recorduri climatice la nivel global.

COP28 în Dubai, o locație controversată: „Este ca și cum ai pune directorul unei companii de tutun să prezideze o conferință despre tratamentele împotriva cancerului”

Emiratele Arabe Unite sunt una dintre primele 10 țări producătoare de petrol la nivel global. Sultan Al Jaber – directorul executiv al companiei petroliere de stat – a fost numit președinte de negocieri în cadrul COP28.

Petrolul – precum gazul și cărbunele – este un combustibil fosil, aflându-se printre principalele cauze ale schimbărilor climatice.

Compania petrolieră deținută de Al Jaber vrea să se extindă în ceea ce privește capacitatea de producție.

350.org – o organizație nonprofit internațională de mediu care încearcă să stopeze utilizarea combustibililor fosili – a declarat că „este echivalentul numirii directorului general al unei companii producătoare de tutun pentru prezidarea unei conferințe privind tratamentele împotriva cancerului”.

Al Jaber, însă, susține că este singurul care se află în poziția favorabilă de a face presiuni asupra industriei de petrol și gaze.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Liderii UE vor discuta joi despre implementarea unei pauze umanitare în contextul conflictului din Orientul Mijlociu


Ultimele stiri
PNL nu va merge cu o nouă nominalizare la Cotroceni, spune deputatul Alexandru Muraru. Despre varianta Grindeanu premier:…

Nou record pe piața interbancară. Euro a depășit pragul de 5,35 lei | AUDIO

Accident feroviar în Galați: Patru oameni au murit după ce un tren a lovit un microbuz. Printre victime,…

Incendiul de vegetație din Parcul Național Domogled-Valea Cernei: Locuințele oamenilor nu sunt în pericol, transmite ISU | AUDIO

Constanța: au început lucrările la stadionul „Gheorghe Hagi”. Arena va fi finalizată în 2028 | AUDIO

Piața Victoriei. Acceptă liberalii un premier tehnocrat? Răspunde deputatul liberal Alexandru Muraru

Timpul mare petrecut de copii în fața ecranelor le-ar putea afecta dezvoltarea la fel de mult ca nașterea…

A patra încercare de vânzare a Şantierului Damen Mangalia a eșuat. Următoarea licitație va porni de la 75%…

Raportul Departamentului de Stat al SUA: România rămâne atractivă pentru investitori, dar taxele și birocrația afectează mediul de…

Tânăr din Maramureș, condamnat pentru viol, căutat de polițiști. Și-a tăiat brățara și a fugit înainte să fie…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează