Confidenţialitate


Controversatele proiecte ale legilor Educației ajung pe masa guvernanților. Ce modificări au cerut elevii, mediul academic și sindicatele


Controversatele proiecte ale legilor Educației ajung pe masa guvernanților. Ce modificări au cerut elevii, mediul academic și sindicatele

Legile educației ajung joi pe masa guvernului. Controversatul proiect a fost dezbătut intens în ultima perioadă și contestat de elevi, de mediul academic și de sindicatele din învățământ.

Sindicaliștii insistă pe eliminarea examenului de admitere la liceu, propus prin noile legi. În forma actuală, actul normativ prevede un examen suplimentar, pe lângă Evaluarea Națională, care să fie susținut însă de doar 60% din elevi.

Proiectele de lege care vizează schimbări ample în educație vor intra în analiza guvernului, potrivit Secretariatului General al Guvernului.

După adoptarea în executiv, legile vor merge în Parlament.

Noile legi ale educației au fost prezentate oficial cu mai puțin de două săptămâni în urmă, iar de atunci au stârnit controverse și critici mai ales din partea mediului academic.

Printre altele, acestea prevăd un examen care ar urma să fie dat de doar 60% dintre elevii care vor să intre la un anume liceu.

Practic, o parte dintre elevi să fie admiși doar cu nota de la evaluarea națională, în timp ce alții pe baza unui examen.

Două sindicate din învățământ insistă pe eliminarea acestei prevederi și vin cu o alternativă:

Elevii de clasa VIII-a să susțină cinci examen: la istorie, geografie, limbi străine sau fizică, chimie și biologie, pe lângă cele la română și matematică.

Apoi, fiecare liceu să stabilească anumiți coeficienți pentru fiecare probă, în funcție de specific.

Iar în cele din urmă, ținând cont de coeficienți, elevii să fie repartizați de calculator în funcție de opțiuni şi medie.

De asemenea, ar urma schimbări și la Bacalaureat, care ar urma să aibă mai multe probe.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Sindicatele din învățământ propun 5 probe la Evaluarea Națională, în locul examenelor de admitere pe care le pot organiza liceele


Ultimele stiri
Franța: Măsuri după protestele elevilor. Ministerul Educației va trimite 3.000 de profesori suplinitori în școlile afectate de lipsa…

Cum îți susții aportul de vitamine și minerale în sezonul rece? (P)

Germania se retrage din proiectul comun cu Franța pentru dezvoltarea unui nou tanc. Ce a dus la această…

Vâlcea: Vlad Bălțățeanu, bănuit de uciderea Valentinei și aruncarea trupului său într-o valiză pe râul Olt, audiat la…

Locuri de vizitat în Sibiu pe Incotro.olx.ro: ce poți face într-un weekend? (P)

Ținute casual de weekend pentru bărbați: 7 combinații comode și stilate de la Trendyol (P)

Guvernul a lansat platforma StopRasism, unde pot fi raportate incidentele antisemite, antirome și xenofobe | AUDIO

Noi probleme cu platforma TollRo. CNAIR suspendă sancțiunile până la remedierea defecțiunilor | AUDIO

Nobel 2026. Câștigătoarea Premiului pentru Pace este Navanethem Pillay, fostă judecătoare la Curtea Penală Internațională

Spania: Noi proteste în întreaga țară, după moartea pensionarei devenite simbol al luptei pentru dreptul la locuință



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează