Confidenţialitate


Consumul de bere în România – cu 7% mai mic decât anul trecut


Consumul de bere în România – cu 7% mai mic decât anul trecut

În România, epidemia de Covid-19 a redus cu peste 7% consumul de bere în lunile martie – iunie, comparativ cu aceeași perioadă din 2019. Principalele motive sunt determinate de închiderea temporară a barurilor și restaurantelor.

Impactul cel mai puternic al efectelor pandemiei se va resimți în trimestrul al treilea, care în mod obișnuit este vârful de sezon pentru consumul de bere, transmite Asociația Berarii României.

   Faptul că barurile și restaurantele și-au oprit activitatea timp de două luni și jumătate a dus la închiderea liniilor de bere la draft, iar comercializarea acestui tip de bere se va relua treptat, odată cu redeschiderea teraselor și ulterior a restaurantelor.

Începând cu luna martie, odată cu instituirea stării de urgență, a crescut cu 40% preferința consumatorilor pentru bere la  sticla de unică folosință, în detrimentul celei reutilizabile.

Totodată, în prima jumătate a acestui an a scăzut cu aproape 30 de procente comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut consumul de specialități, între care berea neagră, cea nepasteurizată, albă sau roșie. Dar această categorie este una relativ mică,  de doar 2,2% din piață anul trecut.

În ceea ce privește categoria berii fără alcool, aceasta a înregistrat o tendință similară, de scădere cu 19% în primele 6 luni ale acestui an. Berea fără alcool deținea o pondere de 1,7% din întreaga piață de bere în 2019.

Anul trecut, România a fost al optulea producător de bere din Uniunea Europeană, cu 1,73 de miliarde de litri de bere. Pe locul întâi s-a situat Germania, cu 8 miliarde de litri, adică aproape un sfert din producția Uniunii, urmată de Polonia și Spania.

În ceea ce priveşte exportul de bere, peste 900 de milioane de litri au mers în Statele Unite, peste 800 de milioane în Marea Britanie şi sub 400 de milioane în China, Rusia sau Canada.


Ultimele stiri
România pregătește reluarea exporturilor de oi către Libia. ANSVSA negociază și cu alte state | AUDIO

Consultările pentru desemnarea unui prim-ministru se apropie de final. Nicușor Dan, așteptat să facă o nouă nominalizare |…

Eurostat face portretul profesorului european. Cifrele Eurostat arată o îmbătrânire a corpului didactic | AUDIO

Arad: Singurul pod hobanat intră din nou în reparații, la mai puțin de un an de la inaugurare.…

Benzina a depășit luni 10 lei pe litru în stațiile din țară. Motorina se apropie de 11 lei,…

WhatsApp lansează noi funcții pentru părinți. Ce setări pot controla pentru copii | AUDIO

Legea care permite dublarea numărului de urși împușcați, promulgată. Care sunt principalele prevederi | AUDIO

Euro ar putea ajunge la 5,50 lei până la finalul lui 2027. Estimările analiștilor | AUDIO

Academia Europa FM. Cum ne ferim copiii de teoriile conspirației?

Guvernul olandez cere ca elevii să nu mai aibă acces la telefoanele mobile cât timp stau la școală…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează