Confidenţialitate


Constanța: Inundații în mai multe localități și stațiuni de pe litoral


Constanța: Inundații în mai multe localități și stațiuni de pe litoral

Pompierii din Constanța au avut 17 intervenţii, vineri, 27 august, în urma precipitaţiilor abundente în mai multe localităţi şi staţiuni.

Au fost inundate mai multe gospodării şi locuinţe în municipiul Mangalia, staţiunea Neptun, precum şi în comunele Albeşti şi Limanu, potrivit unei informări transmise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă din Constanţa.

Au fost inundate trei magazine, în Mangalia, Jupiter şi Neptun.

În staţiunea Cap Aurora, un autoturism a părăsit partea carosabilă şi a intrat în şanţ, fiind inundat parţial, iar în Jupiter a căzut un copac pe două autoturisme.

Alte patru mașini au fost avariate în Neptun, unde s-au prăbuşit doi copaci.

Pompierii au intervenit şi pentru salvarea a doi căţei, care erau legaţi într-o curte inundată, lângă o pensiune din Eforie Nord.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează