Confidenţialitate


Constanța: Hoții au furat generatoarele de la Mănăstirea Colilia/AUDIO


Constanța: Hoții au furat generatoarele de la Mănăstirea Colilia/AUDIO

Măicuţele de la Mănăstirea Colilia, Constanta, au rămas fără energie electrică şi fără încălzire: cele trei generatoare pe care le foloseau au fost furate.

Polițiștii încă n-au dat de urma hoților- transmite corespondentul Europa FM, Giulfer Predescu.

Cele trei generatoare care asigurau lumina, căldura și apa curentă la mănăstirea de maici Colilia au fost furate în decurs de 10 zile.

Prima dată în noaptea de 23 spre 24 octombrie când din încăperea, neincuiată, unde erau ținute generatoarele au fost furate două.

Ultimul generator, cel mai puternic, a dispărut in noaptea de 2 noiembrie. Cu motorină cu tot.

În 11 ani de când există așezământul monahal, nu s-a înregistrat nici un furt la mănăstirea Colilia.

Maica stareță Rafaela spune ca este obișnuită cu frigul și întunericul dar se gândește la cei 22 de slujitori ai mănăstiri, măicuțe și oameni sărmani și, de aceea, speră ca hotii sa revină la sentimente la bune.

Fiecare trecem prin viață cu câte o cădere. Dar eu nădăjduiesc că se vor ridica. Și, așa, măcar din trei generatoare, îi rog din toată inima să aducă măcar unul.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Nu măicuțele de la mănăstirea Colilia au anunțat furtul generatoarelor. Vestea a fost dată pe Facebook de mai multe enoriașe.

Mănăstirea, reclădită în 2009 cu ajutorulul lui Gigi Becali, pe locul unei foste biserici evanghelice, este așezată în câmp deschis, la răscruce de vânturi, în apropiere de Cheile Dobrogei.

Nu a avut niciodată curent electric, spune maica Rafaela.

Cred eu că dacă am trage curentul electric și am reuși să facem și o înmprejmuirea a mănăstririi, că se cere în plin câmp, aicea, se vor rezolva multe probleme în mănăstire și vom putea merge mai departe.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Polițiștii din comuna Cogealac efectuează cercetări în încercarea de a depista hoții care au lăsat mănăstirea Colilia în frig și beznă.

Mai mulți credincioși încearcă să strângă bani pentru achiziționarea altor generatoare, până nu vine crivățul de Dobrogea.


Ultimele stiri
Premierul Ilie Bolojan: În condițiile în care criza din Golf continuă, vom avea o ușoară creștere a inflației…

Nicușor Dan exclude varianta unui guvern fără PSD: Nu cred că este o soluție potrivită pentru momentele pe…

Pădurarul Aurel Frandeș, despre cele două fetițe dispărute din Târnăveni: Le-am găsit în pădure, plângeau. Le-am transportat în…

Controverse după „Marșul pentru Viață”. Nicu Ștefănuță, despre cine se află în spatele acțiunilor anti-avort: „Este vorba despre…

Reacții dure de la partidele aflate la guvernare privind legalizarea omagierii criminalilor de război și a figurilor legionare.…

Galați: Percheziții la Grădina Zoologică, în cazul unui angajat suspectat că ar fi furat alimentele destinate hrănirii animalelor…

Cel mai înalt pod suspendat din Europa va fi construit în comuna Parva, Bistrița-Năsăud | AUDIO

Mureș: Fetițele de patru și cinci ani, dispărute în Târnăveni, găsite în siguranță, anunță MAI

Academia Europa FM. Ce nu ne spune mișcarea anti-avort? Răspunde Nicu Ștefănuță, vicepreședintele Parlamentului European

Liderul senatorilor USR, Sorin Șipoș, acuză PSD că blochează eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor locali | AUDIO