Confidenţialitate


Constanța: Alegător amendat după ce și-a fotografiat buletinul de vot


Constanța: Alegător amendat după ce și-a fotografiat buletinul de vot

Un alegător din județul Constanța a fost amendat de polițiști, după ce și-a fotografiat buletinul de vot.

Potrivit IPJ Constanța, incidentul a avut loc în localitatea Comana.

Conform polițiștilor, persoana a fost identificată și amendată cu 600 de lei, conform Legii 115/2015.

Într-un alt dosar, polițiștii fac cercetări pentru coruperea alegătorilor.

„Astăzi (duminică-n.r.), polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au fost sesizați cu privire la faptul că un membru al comisiei din secția de votare nr. 275 ar fi oferit o suma de bani unei persoane care și-a exercitat dreptul de vot”, a transmis IPJ Constanța.

În urma audierilor, polițiștii au stabilit faptul că membrul comisiei în cauză ar fi datorat 15 lei unei persoane, cu care s-ar fi întâlnit accidental în incinta secției de votare, moment în care i-ar fi înmânat suma de bani respectivă. Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt.


Ultimele stiri
Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți

Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră