Confidenţialitate


Constanţa: 85 de unităţi şcolare nu au paza asigurată


Constanţa: 85 de unităţi şcolare nu au paza asigurată

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, Petrică Miu, a anunţat, luni, că 85 de unităţi şcolare din judeţ nu au asigurată paza.

Alte aproape 400 de şcoli şi grădiniţe au fie pază cu personal propriu sau cu firmă de specialitate, fie sunt supravegheate video.

Petrică Miu a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că 243 de unităţi şcolare sunt supravegheate video, iar alte 153 au pază.

“Avem 153 de unităţi asigurate cu pază, dintre care cu pază proprie – 52, cu societăţi – 67 şi mixtă, adică şi pază proprie şi societăţi – 34. Cu supraveghere video avem 243 de unităţi şcolare. Dintre acestea, 26 au în interior, 42 în exterior, iar 175 au şi în interior şi în exterior. Dacă scădem din 481 o să vedem că în jur de 80 de unităţi şcolare nu apar cu pază”, a afirmat şeful IŞJ Constanţa.

Petrică Miu a menţionat că din acest total, ar fi vorba de şcoli din zonele extreme ale judeţului.

El a precizat că, deşi nu are o situaţie în acest sens, crede că acele unităţi care nu au pază beneficiază de sprijinul Poliţiei Locale din localităţile respective.

“Unele comune au Poliţie Locală şi cred că în atribuţiile Poliţiei Locale intră şi paza acestor instituţii. Dar nu avem o situaţie centralizată în acest sens”, a menţionat Petrică Miu.

Întrebat dacă pe raza municipiului Constanţa există unităţi fără pază, şeful IŞJ a spus că nu există aşa ceva.

Poliţia Română a realizat, la început de an şcolar, o evaluare a unităţilor de învăţământ din punctul de vedere al asigurării cu mijloace de protecţie şi pază.

S-a constat că sunt peste 19.500 de unităţi în ţară, 6.100 au asigurată pază umană, iar peste şase mii, sisteme de supraveghere.

Numărul unităţilor în care paza este asigurată a crescut faţă de anul şcolar precedent, dar tot sunt mii de clădiri neacoperite.


Ultimele stiri
Document | Avocata liberală Adriana Georgescu, prinsă în flagrant că lua mită 60.000 de euro, a fost Secretar…

Luni începe prima sesiune parlamentară din an | Se așteaptă asumarea Guvernului pentru reforma administrației publice, dar și…

Un cadavru dezmembrat a fost descoperit lângă orașul Slobozia, anunță polițiștii

Polițiștii au percheziționat cabana unui primar din județul Suceava după ce și-ar fi amenințat partenera, și pe fiica…

Un profesor de matematică din județul Argeș a fost reținut după ce ar fi sărutat o elevă în…

Administrația Prezidențială a publicat lista cadourilor pe care le-a primit Nicușor Dan anul trecut | Cel mai scump…

Un nou lot din dosarele finanțistului american, Jeffrey Epstein, a fost publicat | Donad Trump, Bill Gates și…

Alertă în Maramureș: tot mai multe cazuri de rabie la animale domestice și sălbatice, anunță Direcția Sanitar-Veterinară

Trump: „Timpul se scurge” | Statele Unite presează Iranul să renunțe la programele nucleare, înainte de o eventuală…

Comisia Europeană reclamă România la Curtea Europeană de Justiţie pentru că nu a închis şi reabilitat depozitele de…