Confidenţialitate


Constanța: 260 de cadre medicale au primit a doua doză de vaccin anti-COVID | AUDIO


Constanța: 260 de cadre medicale au primit a doua doză de vaccin anti-COVID | AUDIO

La Constanța, cei care primesc a doua doză de vaccin sunt angajați ai Spitalului de Boli Infecțioase, imunizați în etapa întâi. Din cei 260 de vaccinați, o persoană s-a infectat intre timp cu SARS-CoV-2.

Cadrele medicale vaccinate la sfârșitul lunii decembrie au primit bucuroase a doua doză de vaccin. Cu câteva excepții, angajații Spitalului de Boli Infecțioase Constanța au trecut cu bine de prima etapă a vaccinarii, spune doctorul Sorin Rugină:

„Din 260 de colegi unul dintre colegi s-a îmbolnăvit între timp , nu are nicio legătură cu vaccinul, a recunoscut că nu a respectat normele de protecție a măștii, și alți cinci au avut reacții minore”.

 Odată efectuată a doua doză, vaccinarea este completă și abia de acum încolo se poate spune că începe imunizarea propriu zisă.

Potrivit directorului Spitalului de Boli Infecțioase, Constanța, Stela Halichidis, pe prospectul vaccinului sunt scrise niste termene de imunizare care însă nu ar fi concludente:

„Nu e vorba de luni, e vorba de un an sau doi, dar, vă zic, nu a trecut intervalul de timp necesar care să ne dovedească eficiența vaccinului. Din experiența noastră, a infecționiștilor, fiecare organism are imunitatea proprie. Nu există un termen specific.”

 Cât privește etapa a doua de vaccinare, pentru populație, la Constanța s-au făcut deja peste 40.000 de programări. Acum, nu mai sunt locuri.

Audio Player
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Ghiulfer Predescu

Ultimele stiri
Ministrul Sănătății cere demisia șefului de la Centrul de Arși Grav de la Floreasca. “Dă dovadă de iresponsabilitate…

Comisia de Etică a SNSPA cere mărturii în cazul Pieleanu. Studenții protestează: „Fără abuzatori în universități” | AUDIO

Ministerul Economiei a intabulat o clădirea folosită ilegal de o asociație timp de 18 ani: „Am depus în…

Focar de Candida auris la Centrul de Arși de la Floreasca, confirmat de Ministerul Sănătății. Internările au fost…

Comisia de Etică a Facultății de Științe Politice de la SNSPA le cere actualilor și foștilor studenți să…

ANAF anunță că a început operațiunea „Cuibul cu Fantome”: Au fost descoperite peste 1.500 de firme la o…

Arad: Mamă, arestată după ce și-a abuzat fata cu handicap. Victima ar fi fost lovită cu pumnii și…

Doi români răniți într-un accident rutier în Bulgaria, transferați de urgenţă în România cu un elicopter Black Hawk

Înmatriculările auto au crescut cu 26% în iulie, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Mașina aflată în…

Record unic în lume . Niciun deces cauzat de accidentele rutiere nu a fost raportat în ultimele 12…



Abonează-te la notificări
Rămâi la curent cu ultimele știri și când nu ai site-ul deschis!
Acceptă notificările din fereastra ce apare, sau din bara de adresă a browserului tău.