Confidenţialitate


Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Inspecția Judiciară în cazul tinerei violate din Vaslui


 

Cei şapte tineri din județul Vaslui, judecaţi după ce au sechestrat şi violat o tânără până când aceasta a leșinat, sunt obligaţi să se prezinte zilnic la Poliţie.

Măsura a fost dispusă de conducerea IPJ Vaslui, în urma mediatizării cazului.

Pînă acum, agresorii erau obligați să se prezinte la Postul de Poliţie Văleni de patru ori pe săptămână.

Dacă nu vor respecta noul program, riscă înăsprirea măsurilor preventive.

 

Între timp, Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Inspecția Judiciară în cazul tinerei violate.

Inspectorii judiciari vor verifica dacă a fost săvîrșită vreo abatere disciplinară de către judecătorii care i-au lăsat în libertate pe cei agresori, cât și de către procurorii care au participat în ședințele de judecată.

Rezultatul cercetărilor va fi analizat de Plenul CSM.

Peste 230.000 de persoane au semnat o petiţie on-line, prin care cer judecarea în stare de arest preventiv a agresorilor. Următorul termen va avea loc în 14 august la Judecătoria Vaslui.


Ultimele stiri
Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…