Confidenţialitate


Consiliul Investitorilor Străini: OUG de modificare a codurilor penale transmite un mesaj negativ investitorilor


Consiliul Investitorilor Străini a criticat, joi, Ordonanţa de Urgenţă adoptată marţi de guvern, prin care au fost modificate codurile penale, argumentând că aceasta transmite un mesaj negativ investitorilor, iar România va pierde oportunitatea de a atrage mai multe investiţii noi.

Consiliul Investitorilor Străini reprezintă interesele a 130 de corporaţii străne care au investit în total în jur de 40 miliarde euro în România, adică aproape două treimi din valoarea totală a investiţiilor străine directe.

“FIC apreciază că modul prin care au fost luate aceste decizii ar putea transmite un mesaj negativ potenţialilor investitori, cât şi organismelor financiare internaţionale, iar România va pierde oportunitatea de a atrage mai multe investiţii noi. Încrederea investitorilor în calitatea mediului de afaceri din România ar putea fi pusă sub semnul întrebării, iar reconstruirea acestei încrederi ar presupune un efort suplimentar şi, de asemenea, un interval de timp foarte mare”, a precizat consiliul, într-un comunicat.

Investitorii din consiliu consideră că aplicarea principiilor statului de drept şi ale economiei de piaţă şi respectarea legilor “sunt ingrediente esenţiale pentru un mediu favorabil dezvoltării economice pe termen lung, care să aducă prosperitate populaţiei”.

“FIC consideră că lupta împotriva corupţiei şi reformele structurale trebuie să rămână o prioritate constantă a fiecărui Guvern al României, dincolo de ciclurile electorale”, mai arată consiliul.

Reacţia vine după ce, miercuri, Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România), care reprezintă interesele unor investitori americani de pe piaţa românească, a criticat dur Ordonanţa de Urgenţă de modificare a codurilor penale, apreciind că aceasta transmite un puternic semnal de neîncredere şi nesiguranţă în România pe plan intern şi extern.

“Adoptarea într-un mod netransparent a acestor acte normative, în ciuda punctelor de vedere şi recomandărilor exprimate de instituţiile competente, decredibilizează executivul şi transmit un puternic semnal de neîncredere şi nesiguranţă atât în plan intern cât şi extern”, a precizat organizaţia, într-un comunicat.

AmCham consideră, de asemenea, că actele normative adoptate marţi de Guvern “subminează statul de drept şi încalcă principiile fundamentale ale transparenţei, stabilităţii şi predictibilităţii şi îndepărtează România de valorile şi standardele Europene”.

AmCham reprezintă interesele a circa 400 de companii americane care au investit în România peste 20 miliarde de dolari din 1993 până în prezent.


Ultimele stiri
Referendum local la Răşinari / Peste 98% dintre localnici au votat împotriva deschiderii unei exploatări miniere | AUDIO

POLONIA: Autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital

PNL dă în judecată foștii lideri ai partidului pentru recuperarea sumelor provenite din datorii și contracte încheiate cu…

Ursula von der Leyen, în vizită la Bucureşti / Are întâlniri cu preşedintele Nicuşor Dan şi cu premierul…

Vot în Camera Deputaților privind înființarea unei comisii de anchetă parlamentară Mykonos-Nordis | AUDIO

Guvernul ar putea modifica ajutorul de 50 de lei pentru factura la curent | Ministrul Energiei propune înființarea…

Report de peste 3,47 milioane de lei la Loto 6/49, la tragerea de duminică

Urs văzut în oraşul Negreşti, din Vaslui / Cetăţenii au fost avertizaţi prin RO-ALERT

Mesaje de solidaritate din România, după atacul din Cracovia

ISU, despre mesajul transmis populaţiei privind deversarea controlată de la Barajul Reconstrucţia: O eroare de soft | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează