Confidenţialitate


Consilierul primarului Capitalei, reținut de DNA pentru mită – Ar trebui să își dea Oprescu demisia?


Consilierul primarului Capitalei, reținut de DNA pentru mită – Ar trebui să își dea Oprescu demisia?

Așa cum ați aflat de la știri, procurorii DNA l-au prins aseară în flagrant delict pe Solomon Wigler, consilierul personal al lui Sorin Oprescu, primarul Capitalei, cu o șpagă de 25 de mii de euro. Suma reprezintă doar o tranșă dintr-un total 230 de mii de euro, din care consilierul lui Oprescu a primit deja până acum 150 de mii de euro, pentru influențarea primarului dar și a consilierilor generali.

Banii aveau drept scop aprobarea unor planuri urbanistice zonale, ce aprobă construirea unor hipermarketuri pe teritoriul municipiului București. Deși există indicii puternice privind identitatea rețelei de hipermarketuri care a beneficiat de aceste aprobări, prefer deocamdată să nu îi dau numele pentru că oricum, este neclar la această oră dacă în afacerea de corupție este implicată rețeaua sau doar constructorul contractat pentru ridicarea hipermarcheturilor.

Fondul problemei este oricum altul, iar comunicatul DNA descrie o activitate de corupție continuată, întinsă pe cel puțin ultimii trei ani, flagrantul de aseară fiind doar momentul ales de procurori pentru a pune capăt acestor practici. Se precizează de asemenea faptul că în această perioadă Serviciul Român de Informații a monitorizat activitatea infracțională din Primăria Capitalei, dar din comunicat nu reiese sub nicio formă implicarea primarului Sorin Oprescu.

Și totuși, aceasta este întrebarea ce mă frământă  pe mine, bănuiesc și pe dumneavoastră,  căci Solomon Wigler este pentru Sorin Oprescu cam ce era Tudor Buzatu pentru Elena Udrea – prieten apropiat, comisionar și chiar administrator al unor bunuri pe care primarul le are.

Primarul General al Capitalei este, să știți, un demnitar mai puternic decât mulți dintre miniștri guvernului Ponta, are pe mână o mică avere și de aceea astăzi nu facem o discuție cu și despre bucureșteni ci una la care vă invit să participați indiferent în ce colț de țară vă aflați.

Precizez încă o dată faptul că din comunicatul DNA nu reiese că Sorin Oprescu ar fi fost implicat sau ar fi știut de acțiunile consilierului și prietenului său, în această dimineață Oprescu l-a și suspendat din funcție, dar întrebarea mea pentru dumneavoastră este dacă Primarul General ar trebui să își asume printr-o demisie cel puțin responsabilitatea patronajului inconștient al unui cuib uriaș de corupție în primăria capitalei.

Puteţi asculta LIVE România în Direct şi online, la adresa www.europafm.ro/live. Moise Guran vă invită să vă exprimaţi opinia şi să o faceţi auzită în întreaga ţară sunând la numărul de telefon 0372.069.599.


Ultimele stiri
Noul sistem de taxare a camioanelor, TollRo, intră în vigoare. Nu vor fi aplicate sancţiuni pentru utilizatorii care…

Dâmbovița: Două persoane, audiate după ce ar fi păcălit o femeie de la care ar fi obținut 450.000…

Sondaj: Aproape 50% dintre respondenții angajați în România spun că au aplicat pentru un nou loc de muncă…

Trenuri anulate și trasee modificate între Oltenia și Ardeal, timp de o lună. Se efectuează lucrări în gara…

Cristian Tudor Popescu: „Zice președintele că alegerile anticipate ar înrăutăți și mai mult situația economică a țării. Ar…

SUA: Christa Pike, femeia condamnată la moarte pentru uciderea unei colege în 1996, a supraviețuit injecțiilor letale administrate

Acciza redusă la motorină se menține până pe 15 octombrie | AUDIO

Alexandru Munteanu, vicepreședintele USR Dâmbovița, reținut de DIICOT în dosarul implicării în exporturi ilegale către Belarus | AUDIO

Nicuşor Dan: O prezenţă AUR la guvernare ar afecta relaţia României cu partenerii | AUDIO

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Nicușor, mai tare decât nea Nicu



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează