Confidenţialitate


Conflict între sindicaliști și Ministrul Justiției. T. Toader este așteptat să publice AZI documente despre închisori


Conflict între sindicaliști și Ministrul Justiției. T. Toader este așteptat să publice AZI documente despre închisori

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, urmează să publice, azi documente referitoare la situaţia unei clădiri din Penitenciarul Iaşi, de unde au fost transferaţi mai mulţi deţinuţi pentru efectuarea unor lucrări de reabilitare planificate anterior – informează Agerspres.

Asta după ce sindicaliştii l-au acuzat că dezinformează şi că acel corp de clădire trebuia dezafectat, fiind un pericol pentru “siguranţa vieţii”.

Iniţial, ministrul Toader a scris luni pe Facebook că transferarea celor 450 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi la alte unităţi face parte dintr-un plan de redistribuire, în vederea efectuării unor lucrări de reabilitare a acestui spaţiu de detenţie, nefiind vorba de evacuarea lor de urgenţă, aşa cum s-a afirmat în spaţiul public.

El susţine că, în data de 29 august 2017, Penitenciarul Iaşi a înaintat către Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) nota de concept pentru edificare unui nou pavilion.

“Prin adresa nr. 35063 din 28.09.2017, Penitenciarul din Iaşi a transmis la ANP tema de proiectare pentru noul pavilion, temă aprobată la data de 08.11.2017, aflată în faza studiului de fezabilitate. La data de 31.01.2018, am solicitat conducerii ANP luarea măsurilor posibile şi legale pentru echilibrarea gradului de supraaglomerare a penitenciarelor, în condiţiile în care unele penitenciare aveau un grad de supraaglomerare de 180%, iar altele de 110%! În sensul celor de mai sus, începând cu data de 01.03.2018 s-a desfăşurat un plan de redistribuire a deţinuţilor. La data de 04.04.2018, în corpul A din Penitenciarul Iaşi se mai aflau 84 de deţinuţi, urmând ca şi aceştia să fie redistribuiţi. Acesta a fost contextul în care, conducerea ANP a luat măsuri pentru redistribuirea unora dintre deţinuţi, nefiind vorba despre “evacuări de urgenţă”!, explică ministrul Justiţiei.

Ulterior, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) a subliniat că acea clădire este un pericol pentru “siguranţa vieţii” încă din februarie 2017 şi că Tudorel Toader a fost informat personal în august 2017.

“Îl somăm public să prezinte documentele care demonstrează că pe lista de reparaţii capitale pentru anul 2018 se află şi Corpul A al Penitenciarului Iaşi, corespondenţa la care domnia sa face referire nefiind relevantă raportat la gravitatea situaţiei. Considerăm extrem de grav faptul că la 6 luni de la data la care Tudorel Toader a luat la cunoştinţă despre faptul că o clădire a unui penitenciar este un pericol pentru “siguranţa vieţii” nu a dispus dezafectarea acesteia”, se precizează în mesajul FSANP publicat pe Facebook.

Totodată, sindicaliştii îi cer ministrului Justiţiei dezafectarea corpului respectiv de la Penitenciarul Iaşi (…) şi să prezinte o listă completă a clădirilor din sistemul penitenciar care la acest moment prezintă un risc similar.

“Realitatea este că, deşi ministrul anunţă modernizări, acestea nu se întâmplă. Dimpotrivă, sistemul penitenciar se prăbuşeşte”, adaugă aceştia.

Tudorel Toader a revenit cu două precizări faţă de poziţia sindicaliştilor.

“Mâine voi face publice toate documentele (…)! Fără a pronunţa vreun nume: situaţia pavilionului A din Penitenciarul Iaşi a fost cunoscută urmare a expertizelor din 2008 şi 2016! Întrebare – la vremea respectivă, oare ce făceau, ce funcţii ocupau criticii de astăzi?”, a scris Tudorel Toader pe reţeaua de socializare


Ultimele stiri
Angajații din peste 1.300 de primării intră azi în grevă de avertisment față de reforma administrației locale. Între…

Resturi de dronă, găsite aseară pe o plajă din Mamaia. Echipaje specializate s-au deplasat la fața locului |…

Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…