Confidenţialitate


Conducerea Băncii Naționale a Republicii Moldova și-a dat demisia


Guvernatorul Băncii Naționale a Republicii Moldova, Dorin Drăguțanu, și prim-viceguvernatorul instituției, Marin Moloșag, şi-au anunţat luni demisiile, cei doi acuzând politicienii că nu vor investigarea furtului miliardului de dolari din băncile ţării, relatează site-ul Agora.

Drăguțanu a declarat că se dorește ca BNM să devină țap ispășitor în dosarul “furtul de la Banca de Economii”.

Cei doi au anunțat că își dau demisiile din fruntea băncii centrale, dar vor asigura funcționarea instituției până la numirea unor noi șefi ai băncii centrale.

“Consider că e momentul potrivit ca unii politicieni să-și asume răspunderea pentru atacurile pe care le-au declanșat. Astăzi, eu și vice-guvernatorul BNM, Marin Moloșag, am prezentat demisia Președintelui Parlamentului. În continuare vom asigura interimatul funcției”, a declarat Drăguțanu.

El a arătat că demisiile au fost deeterminate de presiunile politicienilor.

“Dacă nu demisionăm riscăm să permitem manipulări care pot afecta stabilitatea financiară și activitatea Băncii Naționale. Timpul va arăta cine a stat în spatele acestor atacuri. Așteptăm începutul investigației Kroll pentru a arăta cine a stat în spatele atacurilor asupra sistemului bancar. Până la numirea noii conduceri vom asigura deplina funcționare a Băncii Naționale. Cred că odată ce am fost presați să plecăm există candidații pregătiți pentru această funcție”, a declarat Dorin Drăguțanu.

Kroll este cea mai mare companie de investigaţii financiare din lume.

Cazul a ieşit la iveală după ce banca centrală a Republicii Moldova a descoperit că trei bănci au acordat împrumuturi în valoare totală de un miliard de dolari, reprezentând 15% din PIB-ul ţării.

Instituţiile financiare respective, Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank, deţin aproape o treime din activele bancare ale ţării, inclusiv bani pentru plata pensiilor.

Tranzacţiile par că au fost efectuate în decurs de câteva zile, chiar înaintea alegerilor parlamentare de la sfârşitul lui noiembrie 2014.

Potrivit unui raport parlamentar, care a ajuns la presă, o parte din bani ar fi fost transferaţi către patru bănci ruseşti.


Ultimele stiri
Cristina Trăilă, audiată la DNA Iași. Secretarul general adjunct al Guvernului ar avea calitatea de suspect într-un dosar…

Muzica generată de AI, exclusă din topurile oficiale din Australia. Artiștii pot folosi inteligența artificială doar ca instrument…

Prim-ministrul danez, răspuns pentru un chirurg plastician care i-a propus o operație la nas: „Eu mă simt bine…

Cum se formează peșterile?

Audieri, azi, în Senat despre incidentele cu drone marine. MApN, MAI, SRI, ANR, invitate la discuții. Se caută…

Roger Federer revine la US Open. Fostul mare campion va juca într-un meci demonstrativ la New York |…

MApN, despre drona detectată la aproximativ patru kilometri est de Vâlcove: Nu au fost raportate pătrunderi în spațiul…

O a treia dronă legată de incidentul din aeroportul Leipzig/Halle, găsită de anchetatori. Aceștia au descoperit și o…

Furtuni severe în Letonia și Lituania: peste 200.000 de gospodării au rămas fără energie electrică | AUDIO

Regatul Unit şi Ucraina au încheiat un parteneriat privind dezvoltarea în comun a instrumentelor de inteligenţă artificială pentru…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează