Condamnarea lui Alexandru Vișinescu. Bine sau rău?

Nimeni și nimic nu pot ilustra mai bine în zilele noastre termenul de canalie decât torționarul Alexandru Vișinescu.

Nimeni nu merită mai mult pedeapsa iadului decât acest individ rămas arogant până la cei 90 de ani ai săi.

Nimeni nu merită mai mult să cunoască suferința din postura victimelor sale decât fostul comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat. Comandant ce, potrivit unui martor a înfipt personal baioneta în inima liderului țărănist Ion Mihalache, pentru a se asigura că acesta a murit, după o îndelungată tortură.

După patru ani, astăzi s-a încheiat adevăratul proces al comunismului, un proces deloc simbolic, deloc populist, precum inițiativele politice de acum câțiva ani, un proces instrumentat de instanțe legale, după legi democratice, într-o societate democratică.

Procesul torționarului Alexandru Vişinescu este adevăratul proces al comunismului, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat, în numele societății și al națiunii române, o condamnare definitivă cu executare la 20 de ani de închisoare pentru acest torționar.

Sigur că Vișinescu n-a fost singurul torționar, sigur că a făcut parte dintr-un sistem, unul organizat de ocupantul sovietic, un sistem care a lovit la baza ființei naționale a românilor distrugând prin tortură și anihilare fizică aproape întreaga elită intelectuală a națiunii noastre.

Alexandru Vișinescu a fost ocolit de justiție până de curând, ba chiar a primit și pensie militară de la societatea românească democratică. Avea 86 de ani când a atacat reporterii cu pumnul atunci când procurorii au început anchetarea sa, dar a sfârșit prin a plânge în fața instanței, prin a recunoaște în mod explicit caracterul și educația de slugă pe care a avut-o înainte de a deveni torționar și, de fapt și după aceea.

Instanța nu l-a iertat, pentru că dacă l-ar fi iertat, ar fi însemnat ca întreaga noastră societate să uite și să ierte crimele unui regim opresiv ce aproape și-a propus să ne distrugă ca națiune, dar paradoxal, prin sentința de azi, ne-a întărit ca națiune.