Confidenţialitate

Concursul Internațional George Enescu: Valentin Șerban, din România, este marele câștigător al Finalei de Vioară

Valentin Șerban a câștigat marele premiu al secțiunii de vioară la Concursul Internațional George Enescu, după o finală care a ridicat publicul în picioare și în care a interpretat Concertul în re minor pentru vioară și orchestră op. 47 de Sibelius,miercuri, 19 mai, la Ateneul Român. Pe locul al doilea s-a situat Jaewon Wee din Coreea de Sud, iar locul al treilea i-a revenit lui Tassilo Probst din Germania.

Violonistul român Valentin Șerban a câștigat Premiul I al Secțiunii de Vioară la sfârșitul unei finale în care a interpretat Concertul în re minor pentru vioară și orchestră op. 47 de Sibelius, acompaniat de Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta cunoscutului dirijor Wilson Hermanto.

Valentin Șerban, în vârstă de 31 de ani, a obținut diploma de licență la Universitatea Transilvania din Brașov și a urmat cursuri de master la Universitatea de Muzică și Artele Spectacolului din Graz, sub îndrumarea Silviei Marcovici. A concertat în România, Franța, Germania, Austria și Italia. Este membru al Orchestrei Les Dissonances din Paris din 2018 și concertmaestru invitat al Orchestrei Române de Tineret.

Câștigătoarea locului al doilea, Jaewon Wee, în vârstă de 21 de ani, a interpretat în FinalăConcertul în re major pentru vioară și orchestră op. 77 de Brahms. Jaewon Wee urmează programul de master la Juilliard School, sub îndrumarea lui Ronald Copes. A absolvit cursurile de licență la Universitatea Națională de Arte din Coreea, unde a studiat cu Nam Yun Kim, Koichiro Harada și Takashi Shimizu. Aconcertat în cadrul Festivalului de la Aspen și al Festivalul Internațional din Busan. A fost laureată la Concursul Internațional Menuhin și la Concursul Internațional pentru Tineri Muzicieni Ceaikovski.

Locul al treilea a fost ocupat de Tassilo Probst (19ani), care a intepretat în Finală Concertul în re major pentru vioară și orchestră op. 35 de Ceaikovski.Tassilo Probsta studiat cu profesorii Sonja Korkeala, Ingolf Turban și David Frühwirth. Cântă pe o vioară Giovanni Grancino din 1690, pusă la dispoziție de Deutsche Stiftung Musikleben. A obținut premiul al II-lea la Concursul Internațional pentru Tineri Violoniști Louis Spohr de la Weimar în 2019.

Premiul I al Concursului Internațional George Enescu 2021 este în valoare de 15.000 Euro. Câștigătorul primului loc are posibilitatea de a interpreta pe scena Festivalului Enescu, alături de unele dintre cele mai importante orchestre ale lumii, și beneficiază, de asemenea, de premii speciale și oportunități de promovare internațională. Premiul al doilea este de 10.000 Euro, iar premiul al treilea de 5.000 Euro. Premiile secțiunii de Vioară se ridică la30.000 Euro.

Trofeul ediției din 2020/2021, oferit celor trei tineri muzicieni, este realizat de artista Iulia Năstase din sticlă prelucrată și gravată manual, special pentru Concursul Enescu și inspirat de tema ediției, Frumusețe în Viață.

La festivitatea de premiere s-au acordatși câteva premii speciale. Astfel, organizatorii iPalpiti Festival of International Laureats 2021 au oferit șansa de a participa la acest eveniment de amploare finaliștilor Tassilo Probst și Jaewon Wee. Participarea va implica susținerea unor recitaluri în săli de concerte renumite, cum ar fi Disney Concert Hall, costurile necesare deplasării muzicienilor fiind acoperite integral de către organizatori. Desfășurat în Los Angeles, Statele Unite ale Americii, iPalpiti Festival of International Laureats 2021 are ca scop susținerea tinerilor muzicieni sub 30 de ani cu un talent deosebit. Aceste premii au fost puse la dispoziție de dirijorul și violonistul Eduard Schmieder, membru al juriului ediției de anul acesta a Concursului Internațional George Enescu.

De asemenea, a fost acordat și un premiu special, oferit de Academia Kronberg, celui mai tânăr finalist de la secțiunea Vioară, Tassilo Probst, în vârstă de 19 ani.   

Câștigătorii premiilor I de la cele trei secțiuni ale Concursuluisunt invitați speciali într-un concert în prestigioasa sala de concerte Musikvereindin Viena în data de 15 octombrie 2021, alături de Slovak Radio Symphony Orchestra sub magheta maestrului Yalchin Adigezalov. Premiul este oferit de IMK, prin amabilitatea lui Igor Petrushevski, membru al juriului. 

Juriul a mai oferit un premiu special, în valoare de 4.000 Euro, pentru cel mai bun acompaniator al sonatelor pentru pian şi vioară  de George Enescu, pianistului Alberto Ferro. Acesta l-a acompaniat în semifinală pe Giuseppe Cardaropoli (Italia). Premiul este o recunoaștere a calității interpretării pianistului, în condițiile în care lucrările prezentate sunt recunoscute ca fiind foarte dificile.

Președintele Juriului de vioară, Dmitry Sitkovetsky, a anunțat rezultatele pe scena Ateneului Român. Alături de acesta, din juriul de specialitate au făcut Remus Azoiței, Koichiro Harada, Silvia Marcovici, Mihaela Martin, Igor Petrushevski, Eduard Schmieder și Krzysztof Wegrzyn.Jurizarea a fost făcută într-un sistem hibrid: 6 membri ai juriului sunt prezenți la București, urmărind recitalurile semifinaliștilor în direct, la Ateneul Român, iar 2 au vizionat prestațiile tinerilor muzicieni prin transmisiune online.

Concursul Internațional George Enescu 2020 a derulat prima fază în cursul anului trecut, cu promisiunea de a aduce Frumusețe în viață, în pofida pandemiei. Concursul s-a reinventat în online cu o premieră în lumea muzicii clasice internaționale – primele două etape ale secțiunilor au fost organizate online, această măsură fiind luată pentru a putea derula competiția în contextul pandemic.Astfel, 205 tineri artiști au putut să-și urmeze visul și să participe la Concurs, între 29 august și 20 septembrie 2020. Ultimele două etape – Semifinalele și Finalele – sunt organizate live, la București, la Ateneul Român, între 12 și 23 mai 2021, cu public în sală.

În 2020, Concursul Internațional George Enescu a oferit mai mult decât muzică și competiție. Mesajul ediției din acest an este Frumusețe în viață, iar în contextul pandemiei, Concursul Enescu și-a propus să arate că avem cu toții puterea să ne reinventăm, pentru a alege în egală măsură viața și frumusețea. Într-o lume bulversată, redusă la tăcere și la izolare de pandemie, am creat un model de reziliență pornind de la nevoia de frumusețe în viață, indispensabilă umanității noastre.

Foto: Andrei Gîndac