Confidenţialitate


Concluziile preliminare despre cauzele dublei catastrofe aviatice din Dobrogea


Concluziile preliminare despre cauzele dublei catastrofe aviatice din Dobrogea

Ministerul Apărării Naționale anunță, într-un comunicat, că prăbușirea avionului MIG-21 Lancer și a elicopterului IAR 330, la începutul lunii martie, s-a produs, „cel mai probabil, din cauza unui cumul de factori umani şi de mediu”. Comunicatul precizează că ponderea acestora urmează să fie stabilită. 8 militari – membrii echipajelor – au murit atunci.

Comisiile de investigare tehnică au formulat, deocamdată, concluzii. preliminare în urma tragediei din 2 martie care a cauzat decesul a opt militari.

Ministerul Apărării spune că au fost analizate datele datele din sistemul de înregistrare a parametrilor de zbor şi de funcţionare de la bordul aeronavelor, au fost audiate convorbirile radio, și a fost examinată starea epavelor. S-a ținut cont și de condiţiile meteorologice din momentul producerii celor două catastrofe aeriene.

Concluzia preliminară este că și factorii de mediu dar și cei umani au contribuit la producerea tragicului accident. Rămâne de stabilit ponderea acestora.

Între timp, au fost reluate misiunile de zbor cu aeronave de tipul celor care au fost distruse în urma prăbușirii din 2 martie. Dar, precizează Ministerul Apărării, s-au făcut verificări tehnice la toate aeronavele de tip MiG-21 LanceR şi IAR-330, toate variantele.

Reamintim, pe 2 martie, o aeronavă MiG-21 LanceR de la Baza 86 Aeriană, care era într-o misiune de patrulare aeriană deasupra Dobrogei, a pierdut legătura radio cu turnul de control. Apoi, a dispărut de pe radar și s-a prăbuşit în zona localităţii Cogealac.

Un elicopter militar IAR-330 al Bazei 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu a decolat, în misiune de căutare-salvare a pilotului aeronavei MiG-21 LanceR.

Și elicopterul a pierdut legătura radio cu baza în jurul orei 20,44 şi s-a prăbuşit. Pilotul avionului şi cei şapte membri ai echipajulu

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Zelenski în Parlamentul Franței: „Așteptăm de la Franța restabilirea integrității teritoriale a Ucrainei” | AUDIO

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Cătălin Drulă, despre relația USR cu Nicușor Dan: „Nu vedem lucrurile la fel”. „N-am văzut la fel care…

O delegație a Ucrainei va merge în următoarele două zile în SUA pentru discuții. Zelenski: „Sper că vor…

Negocierile pentru formarea Guvernului. Luca Niculescu: „Sunt optimist după această primă zi de dialog cu cei de la…

Directorul Poliției Locale Constanța, trimis în judecată de DNA. Ar fi scos din circuit 60 de amenzi de…

Un nou punct de trecere a frontierei România-Ucraina a fost deschis la Sighetu Marmației

O alertă alimentară nu se verifică pe Facebook. Cum afli dacă produsul pe care l-ai cumpărat este cel…

Ce au decis liberalii după discuția cu premierul desemnat. Ilie Bolojan: PNL va intra în opoziție dacă PSD…

„Semaforul” furnizorilor de energie și gaze: ANRE introduce un sistem cu șase culori pentru reclamațiile clienților | AUDIO

Constanța: Control judiciar timp de 60 de zile pentru femeia care ar fi făcut ilegal sute de intervenții chirurgicale…

Rareș Bogdan, după audierea la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos: „Din funcția de vicepreședinte al PNL am…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează