Confidenţialitate


Companiile aeriene iau măsuri după Ordinul anti-imigrație emis de președintele Donald Trump


Companiile aeriene iau măsuri după Ordinul anti-imigrație emis de președintele Donald Trump

 

Toţi cetăţenii care deţin paşapoarte din Iran, Irak, Siria, Libia, Somalia, Sudan şi Yemen, inclusiv membrii echipajelor de zbor, au interdicţie de a intra în Statele Unite, prevede ordinul semnat de președintele american Donald Trump.

Și companiile aeriene trebuie să ia măsuri pentru a aplica noile reguli. Astfel, compania Emirates din Dubai a anunțat că membrii echipajelor de zbor către SUA nu provin din cele țări vizate de interdicție. Compania subliniază că va “continua să opereze, conform programului, zboruri regulate către Statele Unite“.

Tot ca urmare a noilor reglementări, Air France a refuzat deja să îmbarce către SUA 15 persoane, ”cetăţeni din aceste ţări, dar care nu veneau neapărat din aceste ţări”, a precizat purtătorul de cuvânt al operatorului aerian. Air France va avertiza pasagerii prin e-mail sau SMS cu privire la noile reguli.

Ordinul lui Trump, criticat dur

Măsura luată de Administrația Trump este criticată dur. Cancelarul german Angela Merkel s-a pronunțat împotriva acestui ordin, despre care spune că este ”nejustificat”.

La rândul său, Javad Zarif, ministrul iranian de Externe, care a declarat că ordinul reprezintă “un cadou pentru extremişti”. A adăugat că Iranul le va aplica cetățenilor americani aceleași restricții care le sunt impuse cetățenilor iranieni de către autoritățile din SUA.

Proteste la Casa Albă

Restricțiile impuse de Donald Trump au fost contestate în stradă. Mii de manifestanți au protestat în fața Casei Albe. Purtând pancarte cu mesaje precum ”Imigranții sunt America” sau ”Lăsați-i să intre!”, protestatarii au vrut să arate că ideea de a-i împiedica pe musulmani să intre pe teritoriu american contravine valorilor țării.

Interdicția impusă vizitatorilor din șapte țări musulmane îl afectează și pe regizorul iranian Asghar Farhadi. Nominalizat la Oscar pentru pelicula ”Salesman”, cineastul nu va participa la ceremonia de decernare a premiilor de luna viitoare.

 

 

 

 


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează