Confidenţialitate

Atacul WannaCry: Uzina Renault din Slovenia, oprită. La Pitești, mai mulți angajați trimiși acasă

Renault este prima companie franceză care anunță că a fost afectată de atacul cibernetic de vineri, produs la nivel mondial.

Am fost atinși“, a declarat un purtator de cuvant al grupului auto, care a precizat că încă sunt evaluate efectele atacului informatic.   „Se acționează încă de aseară. Facem ceea ce trebuie pentru a contracara atacul“, a spus el, potrivit BFMTV.

O parte a activităţii de producţie a uzinelor Dacia de la Mioveni a fost afectată de probleme ale sistemelor informatice şi mai mulţi angajaţi au fost trimişi acasă sâmbătă dimineaţă, a anunţat compania.

O parte a activităţii de producţie a Uzinelor Dacia de la Mioveni a fost afectată de disfuncţionalităţi ale sistemelor informatice şi mai mulţi angajaţi au fost trimişi înapoi la domiciliu, în cursul dimineţii de sâmbătă, 13 mai. Măsura a fost luată pentru a preveni extinderea disfuncţionalităţilor care, la o primă vedere, sunt o consecinţă a atacului cibernetic care a avut loc la nivel global. Pe platforma de la Mioveni a fost convocată o celulă de criză care urmăreşte evoluţia situaţiei. Vom reveni cu detalii pe măsură ce vom avea noi informaţii”, se arată în comunicatul companiei.

Un purtator de cuvant al filialei Renault din Slovenia, Revoz, a declarat pentru AFP că  au fost afectate computerele uzinei Novo Mesto, ceea ce a determinat oprirea producției.

Putem confirma că vineri, 12 mai, problemele au afectat o parte a sistemului informatic al Revoz, provocând oprirea producției în timpul nopții.  Producția rămâne oprită și sâmbătă. Problemele sunt legate de faptul că,  în Franța, unele site-uri Renault înregistrează disfuncționalități „, a spus purtătorul de cuvânt.

Autoritățile române nu au informații cu privire la eventuale probleme cauzate de WannaCry

Ministrul Comunicatiilor, Augustin Jianu, recomandă firmelor și populației să-și ia măruri de siguranță în ceea ce privește securitatea datelor stocate în computere: updatarea softurilor antivirus și copierea informațiilor în locuri sigure.

Într-un interviu acordat Europa FM, ministrul Comunicațiilor spune că în acest moment, în România, nimeni nu este obligat să raporterze autorităților dacă devide victima unor atacuri, însă instituția pe care o conduce lucrează la un proiect de lege în acest sens. Legea ar urma să transpună în legislația internă o directivă europeană adoptată anul trecut.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Atacul WannaCry

Un val mondial de atacuri cibernetice a fost înregistrat vineri seară, specialiștii considerând că atacatorii s-au folosit de programe dezvoltate de Agenția Națională de Securitate a Statelor Unite – NSA, programe care au fost furate recent.

Virusul care păcălește utilizatorii să deschidă fișierul care infectează computerul a afectat computere din aproape 100 de țări, transmite Reuters.

Mesajul care instalează virusul pare să conțină facturi, oferte de muncă, alerte de securitate și alte tipuri de fișiere care nu par periculoase.

Specialiștii producătorului de programe antivirus AVAST au comunicat că au depistat 75.000 de cazuri de infectare a computerelor din 99 de țări. Cele mai afectate țări sunt Rusia, Ucraina și Taiwan.

Programul de criptare cu care au fost blocate computerele din întreaga lume, cunoscut cu numele WannaCry, criptează fișierele din computer, atacatorii solicitând plata unor sume de bani în schimbul oferirii cheii de decriptare. Este vorba de un mesaj prin care se solicită o recompensă în moneda electronică Bitcoin. Suma solicitată reprezintă  echivalentul a 300 până la 600 USD.

Mai mulţi experţi care monitorizează situaţia a legat atacurile de vulnerabilităţi publicate de o grupare cunoscută ca The Shadow Brokers, ce a revendicat recent un furt de instrumente pentru hacking furate de la Agenţia Naţională pentru Securitate a SUA, NSA.

Un upgrade pentru a corecta vulnerabilitatea la acest tip de instrumente a fost lansat în martie de Microsoft, dar este posibil ca multe sisteme să nu îl fi instalat încă.

Unii analişti spun că infecţiile par să se răspândească prin intermediul unui program de tip „worm”, care se răspândeşte singur între computere.

Specialiștii au descoperit „butonul” de oprire a virusului

AFP relatează că un expert în securitate cibernetică ar fi descoperit accidental cheia opririi răspândirii virusului de tip vierme.

Specialistul, care a transmis un mesaj sub numele @MalwareTechBlog susține că înregistrarea unui domeniu cu unul dintre numele de domenii folosite de virus, oprește răspândirea acestuia.

Practic atacatorii s-au bazat pe folosirea unui domeniu de internet al cărui nume nu era înregistrat, înregistrând această denumire am oprit răspândirea virusului„, a spus specialistul, potrivit unui mesaj citat de AFP.

 

În Rusia, aproximativ 1.000 de computere aparţinând Ministerului  de Interne, afectate în atacul virusului WannaCry. Cea mai mare bancă din Rusia, Sberbank, ar fi fost și ea ținta atacurilor, dar specialiștii săi au anunțat că sistemele de securitate au respins mesajele periculoase. Un purtător de cuvânt al Megafon, a doua mare companie de telefonie mobilă din Rusia, a confirmat că au fost infectate unele computere ale companiei.

Transportatorul internațional FedEx este una dintre cele mai mari corporații care au anunțat infectarea unor computere cu virusul WannaCry.

Serviciul Naţional de Asistenţă Medicală din Marea Britanie, NHS, a suferit un atac informatic de proporţii, ce a perturbat activitatea spitalelor în toată Anglia, relatează Reuters. 16 spitale au fost victime ale atacului informatic fără precedent în ţară. Din cauza blocării sistemelor, numeroase spitale au fost nevoite să trimită pacienţii, unii în stare gravă, către alte unităţi.

Telecom Portugalia a fost vizată vineri de un atac informatic, dar serviciile sale nu au fost afectate, a declarat o purtătoare de cuvânt a companiei citată de Reuters.

În Spania, Guvernul a anunţat vineri că un număr mare de companii au fost atacate de hackeri care au infectat computerele cu programe de tip „ransomware”.

În Suedia, primarul unui oraş aflat la 400 de kilometri nord de Stockholm a anunţat că sistemele din Primărie sunt blocate de virus.