Confidenţialitate


Compania Naţională de Căi Ferate: Traficul feroviar este adaptat la condițiile meteo nefavorabile


Compania Naţională de Căi Ferate: Traficul feroviar este adaptat la condițiile meteo nefavorabile

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează publicul că traficul feroviar este deschis pe toate magistralele de cale ferată, circulaţia trenurilor fiind însă adaptată la condiţiile meteo.

În partea de sud-est a țării, pe raza județelor aflate sub avertizarea de ninsori și vânt, personalul feroviar al regionalelor București, Constanța și Galați monitorizează cu atenție trenurile aflate în circulație și menține legătura cu operatorii de transport, iar în situațiile în care se impune intervenția pentru remedierea eventualelor deranjamente, echipele sunt pregătite să acționeaze cu drezine pantograf.

De asemenea, pe toată perioada de funcţionare a comandamentelor de iarnă, personalul CFR SA menţine permanent legătura cu dispeceratele operatorilor de transport feroviar atât de călători, cât şi de marfă, şi transmite operativ măsurile necesare care trebuie luate, astfel încât să se asigure continuitate în circulaţia trenurilor.
 
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA îi asigură pe călători că toate eventualele intervenții necesar a se desfășura în zonele afectate de condițiile meteo nefavorabile au drept scop menținerea siguranței și a continuității traficului feroviar.

Călătorii sunt rugaţi că în această perioadă, în care sunt anunţate condiţii meteo nefavorabile, să solicite informaţiile referitoare la condiţiile de circulaţie a trenurilor la numărul de telefon CFR 021/9521, iar pentru verificarea orelor de sosire sau de plecare din gări pot accesa site-ul administratorului infrastructurii feroviare – www.cfr.ro, domeniul camere web -, unde panourile de sosiri/plecări sunt actualizate din minut în minut.


Ultimele stiri
DEȘTEPTAREA: Adio, economisire clasică! Ce este „Soft Saving”, noul trend care îi face pe tineri să renunțe la…

Percheziții de amploare în Brașov și Mureș. Mai multe persoane, suspectate de furt de motorină de pe un…

Donald Trump afirmă că negocierile cu Iranul continuă, dar Casa Albă avertizează că va „dezlănțui infernul” dacă discuțiile…

Depăşirea neregulamentară, cauza accidentului rutier din Neamț, soldat cu moartea a patru oameni | AUDIO

Ordonanța de urgență privind criza carburanților se află joi pe masa Guvernului, în ciuda unui aviz negativ de…

Tulcea: Resturi de dronă s-au prăbușit azi-noapte în afara zonei locuite a satului Parcheș. Echipe specializate ale MApN…

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Managerul ceresc, Peștele Panglică și negocierile cu Allah

Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…