Confidenţialitate


Comisia juridică: Sebastian Ghiță poate fi reținut, nu și arestat preventiv. Urmează votul final în plenul Camerei Deputaților


Comisia juridică: Sebastian Ghiță poate fi reținut, nu și arestat preventiv. Urmează votul final în plenul Camerei Deputaților

Vicepreşedintele Comisiei juridice Ciprian Nica a anunţat că, în cazul cererii DNA de reținere a lui Sebastian Ghiţă, s-au înregistrat 11 voturi ”pentru”, 5 voturi ”împotrivă” şi 5 abţineri.

În cazul cererii de arestare preventivă, nu au fost suficiente voturi: din 21 de deputați, membri ai comisie juridice, 10 au votat pentru arestare, 6 împotrivă, iar 5 s-au abținut.

Plenul Camerei Deputaților va da miercuri votul final.

Sebastian Ghiță este acuzat între altele de dare de mită, șantaj și cumpărare de influență.

Potrivit DNA, în 2014, i-ar fi promis procurorului Liviu Tudose funcția de șef al Direcției Antifraudă, dacă îi dezvăluie informații dintr-un dosar în care erau cercetați apropiați ai lui.

Iar procurorul s-ar fi întâlnit cu premierul de atunci Victor Ponta.

Nu au discutat despre funcții, procurorul doar i-a dat o invitație la un concert la filarmonică – spune Sebastian Ghiță.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Sebastian Ghiță mai e acuzat că ar fi șantajat o firmă să încheie un contract fictiv de prestări servicii în valoare de jumătate de milion de euro, în caz contrar televiziunea pe care o controla  urma să difuzeze reportaje denigratoare despre societatea respectivă.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Procurorii DNA îl mai acuză pe Sebastian Ghiță că a intervenit la conducerea IPJ Prahova să nu fie sancționat, deși fusese prins conducând cu viteză mare și fără permis auto valabil,

 


Ultimele stiri
Cum se fugea din țară pe vremea comunismului. CNSAS a prezentat cazul a patru persoane care au reușit…

Premierul Ilie Bolojan, după consultările cu patronatele pe tema OUG privind criza carburanţilor: „Statul român își asumă partea…

Bisericile fortificate din Transilvania au atras anul trecut peste un milion de turiști | AUDIO

De Buna Vestire, peștele proaspăt este mai scump cu aproape 8% față de anul trecut | AUDIO

Campania de primăvară în agricultură începe cu întârziere. Ministerul Agriculturii are datorii de peste patru miliarde de lei pentru…

Ordonanța de urgență privind criza carburanților va fi adoptată în ședința ordinară de joi a Guvernului | AUDIO

Danemarca: Mette Frederiksen și-a depus demisia după rezultatul slab al social-democraților la alegerile parlamentare

Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă privind prevenirea si combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced. Alina…

Fraudă cu stupi de albine, în valoare de 1,3 milioane de euro. Parchetul European anchetează mai multe persoane…

România în Direct. Epidemie de obezitate și diabet în România. Ce e de făcut?