Confidenţialitate


Comisia Europeană: România este ţara cu cele mai mari inegalităţi între bogaţi şi săraci din UE


Comisia Europeană: România este ţara cu cele mai mari inegalităţi între bogaţi şi săraci din UE

Nivelul de sărăcie al românilor este în scădere, dar inegalitatea veniturilor rămâne cea mai mare din Uniunea Europeană, în condiţiile în care cei mai bogaţi 20% dintre români câştigă de opt ori mai mult decât cei mai săraci 20%, cel mai mare raport din UE, potrivit raportului de ţară publicat astăzi de Comisia Europeană .

Categoriile sociale cele mai afectate de sărăcie sunt tinerii, familiile cu copii, persoanele cu dizabilităţi, persoanele de etnie romă şi populaţia rurală.

Totuşi, CE subliniază că au fost făcute progrese importante în ceea ce priveşte reducerea riscului de sărăcie în ultimii ani.

”A fost făcut un progres substanţial în reducerea populaţiei aflate în risc de săracie sau de excluziune socială în atingerea ţintei de 580.000 de persoane. În termeni absoluţi, 1,68 milioane persoane au ieşit din zona de risc între 2008 şi 2015”, se arată în raport.

Inegalitatea la nivelul veniturilor a crescut începând cu 2012, având o puternică accelerare în 2015.

Potrivit unui grafic publicat în raport, România are cea mai mare inegalitate a veniturilor din UE, fiind urmată de Lituania, Bulgaria şi Spania.

Nivelul ridicat de inegalitate este cauzat şi de efectele redistributive în scădere ale sistemului de taxe şi este accentuat de diferenţele mari existente între mediul rural şi cel urban.

În comparaţie cu zonele urbane, de două ori mai mulţi oameni din zonele rurale trăiesc în comunităţi izolate şi se confruntă cu probleme legate de locuinţă şi de găsirea unui loc de muncă.

Procentul oamenilor care trăiesc în case de o calitate foarte slabă şi îşi cheltuiesc peste 40% din venituri pe întreţinerea casei este unul dintre cele mai mari din UE.

Reprezentanţii CE avertizează că impactul sistemului de taxare asupra reducerii inegalităţii veniturilor este relativ scăzut.

În acelaşi timp, CE avertizează că există un mare potenţial nefolosit al forţei de muncă, în condiţiile în care inactivitatea în România rămâne una dintre cele mai mari din UE.


Ultimele stiri
Statele Unite se pregătesc pentru operațiuni militare pe teren în Iran, afirmă oficiali americani pentru presa de la…

Cod galben de ploi și ninsori în jumătatea estică a țării, valabil până luni dimineață la ora 10:00,…

Ierusalimul nu va mai sărbători tradiţionala Duminică a Floriilor, din cauza războiului cu Iranul | AUDIO

Olt: Explozia din apartamentul din Caracal, cauzată de o acumulare de gaze de la aragaz

Brigada Rutieră: Restricţii de circulaţie în Capitală cu ocazia procesiunii de Floriile catolice

Procesiune romano-catolică de Florii – duminică, în centrul Bucureştiului | AUDIO

Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți

Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO