Confidenţialitate


CE solicită Maltei să revină asupra deciziei de primi doar turişti vaccinaţi


CE solicită Maltei să revină asupra deciziei de primi doar turişti vaccinaţi

Comisia Europeană cere Maltei să revină asupra deciziei de a-și închide granițele pentru persoanele nevaccinate împotriva Covid.

Malta anunțase că, de miercuri, va impune o astfel de restricție, sperând că așa va opri creșterea cazurilor de COVID-19.

Doar copiii nevaccinaţi cu vârste cuprinse între 5-12 ani urmau să fie primiţi în Malta dacă aveau un test negativ şi erau însoţiţi de părinţi complet imunizați.

Comisarul european pentru justiție, Didier Reynders, a declarat că va discuta cu autorităţile malteze astfel încât acestea să accepte testele PCR. 

La nivel european au existat două decizii: certificatul verde digital, obligatoriu pentru toate statele europene și o recomandare adoptată de cele 27 de state membre, care pleacă de la ideea că pașaportul este suficient în sine, cu excepția cazului în care situația de sănătate se va deteriora.

În funcție de nivelul de contagiere cu varianta Delta este normal să reluăm măsurile, testele și carantina, dar fără interdicție de călătorie“, a explicat oficialul european. 

De cealaltă parte, ministrul maltez al sănătății a dat vina pe turiști pentru înmulțirea cazurilor de Covid și a declarat că Malta va recunoaşte doar certificatele de vaccinare emise de Uniunea Europeană şi Marea Britanie.

”Trebuie să ne protejăm societatea”, a declarat Chris Fearne.

 


Ultimele stiri
Mii de persoane rămase fără electricitate în localități din țară, în urma ninsorilor abundente. Circulație cu restricții pe…

Populația României a scăzut cu peste patru milioane în ultimii 35 de ani, arată o analiză a INS…

Peste 3.000 de persoane și-au pierdut certificatul de dizabilitate, după ce, în urma unui control al Ministerului Muncii,…

La Lipova, în Arad, au fost montați „copii–semne de circulație”, care îi obligă pe șoferi să ridice piciorul…

Modificarea legii privind protecția animalelor, în dezbatere la Senat. Propunerea legislativă prin care ar urma să fie eliminată…

Jurnalistul Marco Badea: Din discursul lui Marco Rubio de la Munchen reiese că administrația Trump nu vrea ca…

Trei pompieri din cadrul ISU Neamț, premiați pentru salvarea a doi adulți și a unei fetițe în 2025…

Franța: Cinci companii de lapte praf pentru sugari, anchetate după ce trei copii au murit, iar alți 15…

Două persoane reținute, după ce au agresat o doctoriță de la UPU Târgu Jiu

Trebuie luate măsuri legislative pentru a apăra personalul medical, transmite Alexandru Rogobete, după cazul de la Târgu Jiu:…