Confidenţialitate


Comisia Europeană ameninţă oficial şi explicit România cu activarea articolului 7 din Tratatul UE


Comisia Europeană ameninţă oficial şi explicit România cu activarea articolului 7 din Tratatul UE

Comisia Europeană ameninţă oficial şi explicit liderii de la Bucureşti că ar putea activa articolul 7 din Tratatul de funcţionare al blocului comunitar.

Este pentru prima dată de când suntem membri ai Uniunii când  Comisia invocă acest articol care poate duce la suspendarea dreptului de vot în Consiliul Uniunii Europene.

Într-o scrisoare trimisă preşedintelui ţării, liderilor Camerei Deputaţilor şi Senatului şi premierului, prim vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, atrage atenţia că în cazul activării articolului 7, Mecanismul de Cooperare şi Verificare, cunoscutul MCV, nu va mai fi valabil, dar recomandările din raport vor rămâne valide.

Prim vicepreşedintele Comisiei Europene a trimis noul avertisment la Bucureşti  vinerea trecută şi vine în contextul în care Parlamentul a votat noi modificări ale Codului Penal şi de Procedură Penală care pot duce la reducerea independenţei magistraţilor şi a luptei anticorupţie.

În scrisoare, publicată de site-G4 Media, Frans Timmermans scrie: ”Dacă îmbunătățirile necesare nu sunt făcute rapid sau dacă alți pași negativi sunt făcuți, precum promulgarea ultimelor modificări la codurile penale, Comisia va declanșa Rule of law Framework fără întârziere. Acest proces – care precede dialogul necesar pentru a corecta îngrijorările și a evita activarea Articolului 7 din Tratatul UE – va înlocui MCV’’.

Rule of law Framework este procesul premergător activării articolului 7 din tratat şi are trei etape.

În aceeaşi scrisoare, prim vicepreşedintele Guvernului Uniunii Europene, care este din aceeaşi familie politică din care face parte şi PSD, mai scrie că respectă suveranitatea României dar atrage atenţia că una dintre regulile fundamentale ale Uniunii, asumate de ţara noastră la aderare, este respectarea statului de drept.

Pentru a fi şi mai clar,   Timmermans enumeră şi ultimele modificări legislative adoptate recent de Parlament: reducerea termenelor de prescripție, reducerea pedepselor pentru unele infracțiuni, precum abuzul în serviciu, schimbarea regulilor privind denunțurile.

 

 


Ultimele stiri
Reacția PNL după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu premier: „vom avea discuții cu premierul…

Sorin Grindeanu, prima reacție după ce diplomatul Luca Niculescu a fost desemnat premier: „noua nominalizare a președintelui continuă…

Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat de președintelele Nicușor Dan | AUDIO

Luca Niculescu, desemnat premier de președintele Nicușor Dan: Am ales persoana care are cele mai mari șanse să…

Consultările pentru desemnarea unui prim-ministru au luat sfârșit. Nicușor Dan va anunța la 21:00 noua nominalizare | VIDEO

Prețul zahărului, la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape doi ani. Producția globală a fost afectată de…

România pregătește reluarea exporturilor de oi către Libia. ANSVSA negociază și cu alte state | AUDIO

Eurostat face portretul profesorului european. Cifrele Eurostat arată o îmbătrânire a corpului didactic | AUDIO

Arad: Singurul pod hobanat intră din nou în reparații, la mai puțin de un an de la inaugurare.…

Benzina a depășit luni 10 lei pe litru în stațiile din țară. Motorina se apropie de 11 lei,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează