Confidenţialitate


Comisia de la Veneţia, dezamăgită de graba adoptării și promulgării legii pentru desființarea SIIJ


Comisia de la Veneţia, dezamăgită de graba adoptării și promulgării legii pentru desființarea SIIJ

Comisia de la Veneţia și-a exprimat dezamăgirea, luni, că legea pentru desfiinţarea Secţiei Speciale de investigare a magistraților a fost adoptată în grabă de Parlamentul de la București și promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Proiectul a fost promovat de ministrul Justiției, Cătălin Predoiu.

Din opoziție, Uniunea Salvați România a denunțat o desființare “de formă” a SIIJ.

For european alcătuit din experți în drept constituțional, Comisia de la Veneția recomandă ca Direcția Anticorupție şi cea de investigare a criminalității organizate (DIICOT) să recapete competența de a ancheta infracţiunile comise de magistraţi.

“Proiectul propus de Cătălin Predoiu încalcă principiul egalităţii în faţa legii, în încercarea de a evita DNA. Astfel, deşi orice român cercetat pentru corupţie va fi anchetat de DNA, pentru magistraţi vor exista ‘procurori desemnaţi’. Acest fapt pune în pericol independenţa magistraţilor, deoarece aceşti ‘procurori desemnaţi’ vor fi selectaţi în mod netransparent şi chiar politic, prin intermediul procurorului general şi al CSM. Practic, cei din CSM vor putea să aleagă procurorii care îi vor ancheta”, a reclamat USR.

Fost ministru al Justiției, deputatul Stelian Ion consideră că sunt evidente “interesul şi disperarea unora de a scoate magistraţii de sub competenţa DNA”.

“De la momentul înfiinţării, DNA a obţinut 117 condamnări definitive ale unor magistraţi corupţi, existând alte procese pe rol. În cazul SIIJ, creată în 2018, în plină epocă Dragnea, nu există nicio trimitere în judecată pentru corupţie. Magistraţii care se simt cu musca pe căciulă se tem, politicienii care vor protecţie din partea justiţiei pentru toate fărădelegile comise se tem şi ei. Coaliţia PSD-PNL-UDMR mimează astfel desfiinţarea SIIJ, printr-un proiect perfid care de fapt înfiinţează un alt mecanism, mai diabolic chiar decât Secţia Specială”, a adăugat Stelian Ion.

Reprezentanţii USR afirmau că proiectul privind desfiinţarea SIIJ a fost adoptat în grabă de coaliţia de guvernare, înainte de a primi avizul Comisiei de la Veneţia, şi fără să respecte termenul de 30 de zile de consultare publică.

“De asemenea, proiectul nu respectă avizele anterioare ale Comisiei de la Veneţia, care a subliniat de mai multe ori în trecut importanţa existenţei unor secţii specializate, cum este DNA, nici rapoartele MCV, care au pus mereu accentul pe importanţa refacerii competenţelor DNA şi DIICOT”, mai consideră USR.

Agerpres amintește că, la 28 februarie, Senatul a adoptat, în plen, în calitate de for decizional, proiectul de lege al Guvernului privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie. Proiectul de act normativ, iniţiat de Ministerul Justiţiei şi adoptat inițial de Camera Deputaţilor, prevede că SIIJ se desfiinţează, iar competenţele sale vor fi preluate de Parchetele obişnuite, cauzele urmând să fie instrumentate de procurori anume desemnaţi.


Ultimele stiri
Liderul partidului Reform UK, Nigel Farage, investigat de Parlamentul britanic pentru o donație de cinci milioane de lire…

Un vaccin împotriva malariei, dezvoltat de cercetători australieni

Declarația comună adoptată la București, în cadrul summitului B9. Statele reafirmă sprijinul NATO pentru apărarea Flancului Estic și…

PSD, mai multe variante pentru viitorul Guvern. Grindeanu, privind consultările de la Cotroceni: „Mandatul cu care mergem este…

Adolescent din Bihor, abuzat de mamă timp de doi ani. Judecătoria Beiuş a respins arestarea preventivă a femeii…

„Metafora” transformă Palatul Culturii într-un labirint vizual, Grădinile Palas devin cinema în aer liber la Romanian Creative Week…

Radu Miruță acuză presiuni pentru semnarea contractelor din programul SAFE, prin creșterea artificială a prețurilor: „nu va funcționa”…

Femeie rănită grav în Azuga, după ce a fost lovită de un stâlp prăbușit peste trotuar. Poliția a…

Summitul B9. Corespondență specială a Europa FM. Liderii europeni, discuții informale pe holurile Palatului Cotroceni. Care sunt mizele…

800 de angajați ai STB, disponibilizați. Ciprian Ciucu: „Nu vizează șoferii, vatmanii și muncitorii”. Ce spune despre scumpirea…