Confidenţialitate


Comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Crețu, la Interviurile Europa FM – VIDEO


Comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Crețu, la Interviurile Europa FM – VIDEO

Luni, la Interviurile Europa FM, a fost invitată comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Crețu.

Anca Grădinaru a discutat cu invitata sa despre cele cinci scenarii de transformare a Uniunii Europene, despre Brexit, dar și despre incapacitatea României de a accesa banii europeni, disponibili până în 2020.

Corina Crețu a precizat că vor urma doi ani de negocieri dure cu Marea Britanie.

”Doamna Theresa May a anunțat deja că va activa articolul 50, asta înseamnă doi ani de negocieri, doi ani în care noi trebuie să ne asigurăm că Marea Britanie va contribui, pentru că, altfel, dânșii, în faza inițială, considerau că în aprilie 2019, deci după 2019 nu mai au nicio obligație față de bugetul UE.

Ceea ce este fals din punctul nostru de vedere faptul că au votat. Vă dați seama că 2019 va fi pentru noi, la Comisia Europeană, un an în care va fi un vârf al facturilor care vor veni dinspre statele membre. Și ce vom face?

Va trebui să le explicăm statelor membre că nu mai avem 12% din proiectul respectiv? Pentru că proiectele merg pe teren. Iar, Comisia Europeană riscă să nu mai aibă bani să plătească aceste facturi”, a precizat Corina Crețu.

 

 


Ultimele stiri
Doi angajați ai unei fabrici din Medgidia, răniți în urma unei explozii

Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării; ninsori la altitudini de peste 2.000 de…

Sibiu: Bărbat reţinut după ce a aruncat în râul Sadu un pui de câine într-un sac legat cu…

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începe duminică

Două drone aeriene – doborâte de piloţii militari români deasupra Mării Negre | AUDIO

Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează