Confidenţialitate


Comemorări ale Revoluției din 1989 la Arad


Comemorări ale Revoluției din 1989 la Arad

Comemorările dedicate Revoluției din 1989 sunt în plină desfășurare și la Arad, al doilea oraș din România care a ieșit în stradă înainte ca Nicolae Ceaușescu să fugă.
Mai multe evenimente au loc începând de astăzi până luni inclusiv.

1.104 tineri care aprind tot atâtea lumânări pt toți cei 1.104 morți din Revoluția din 1989 vor merge în pelerinaj în Piața Revoluției dn centrul Aradului, locul în care, în urmă cu 30 de ani, s-au adunat peste 100.000 de oameni.

Consiliul local și Consiliul Județean se întrunesc în ședință festivă, iar apoi în Piața Revoluției vor răsuna melodiile cântate în Piața Universității din București și va fi proiectat un film realizat la Arad chiar în decembrie 1989.

Comemorările continuă și sâmbătă, când se vor reface traseele pe care au ieșit în stradă primii arădeni.

Localnicii nu uită că acum în 1989, chiar pe data de 20 decembrie, autoritățile comuniste au luat măsuri speciale în încercarea de a înăbuși Revoluția care cuprinsese și Aradul, iar Generalul Ilie Ceauşescu, care era fratele președintelui comunist Nicolae Ceaușescu.

Municipiul Arad este al 2lea oraş din ţară care s-a solidarizat cu manifestările anticomuniste de la Timişoara în Revoluţia din 1989.

La Arad, au murit 19 oameni și 38 de răniţi în acele zile, iar 5 arădeni au murit Timişoara, Turda şi Bucureşti.


Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)