Confidenţialitate


Colind de la “înălțime” al actorilor Teatrului ”Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu | AUDIO


Colind de la “înălțime” al actorilor Teatrului ”Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu | AUDIO

Actorii Teatrului Elvira Godeanu din Târgu-Jiu colindă de la “înălțime”. Ca să evite încălcarea măsurilor privind distanțarea socială, actorii au urcat pe acoperișul clădirii teatrului,  de unde cântă colinde.

De pe clădirea Teatrului Elvira Godeanu din Târgu-Jiu vor răsuna colindele de Crăciun, iar cu ajutorul unor boxe audio, acestea se vor auzi în tot centrul Târgu-Jiului.

Actorii vor susține de acolo un recital de Craciun, pentru că nu pot să organizeze spectacole. N-au vrut ca aceste sărbatori să treacă fără a marca într-un fel sosirea Crăciunului. Sălile de spectacole au fost închise din cauza pandemiei, iar actorii au exersat cu ușile închise.

Le-au lipsit spectatorii, așa că, au găsit soluția pentru a se revedea cu ei. Acoperișul teatrului este scena, iar locul de promenadă din centrul orasului, sala de spectacol.

De jos, oamenii pot când colindele împreună cu actorii, dar trebuie să păstreze distanța recomandată. Polițiștii locali vor fi și ei prezenți în centrul Targu-Jiului și vor încerca să împiedice aglomerația.

Așa că, în această seară, la Târgu-Jiu, colindele se vor cânta de la înălțime, iar aplauzele vor răsuna din piață.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Gabriela Mladin


Ultimele stiri
Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)

ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…

Cafissimo: cafeaua perfectă, cu o simplă apăsare de buton (P)

Avertizare de la vârful Băncii Centrale Europene despre actuala criză a petrolului. Christine Lagarde: Efectele probabil vor depăși…

ÎCCJ analizează dacă redeschide dosarul rapperului Wiz Khalifa, condamnat la nouă luni de închisoare pentru că a fumat…

Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO

Aeroportul din Arad va fi restructurat. Nu mai are zboruri regulate din 2015 | AUDIO