Confidenţialitate


Caniculă în Italia, Portugalia și Franța. Furtuni în Grecia


Caniculă în Italia, Portugalia și Franța. Furtuni în Grecia

Ministerul Sănătăţii italian va emite cel mai ridicat nivel de alertă – nivelul trei – pentru 18 oraşe, inclusiv capitala Roma, care se vor confrunta joi cu temperaturi caniculare, potrivit agenţiei de presă ANSA.

Centrul şi nordul ţării sunt cele mai afectate.

Oraşele în care va fi cod roşu sunt: Bolzano, Bologna, Brescia, Campobasso, Florenţa, Frosinone, Genova, Latina, Milano, Perugia, Pescara, Rieti, Roma, Torino, Trieste, Veneţia, Verona şi Viterbo.

Căldura intensă este prognozată să dureze cel puţin până în primul weekend din august.

Compania de electricitate italiană Terna a spus că nivelul de consum la electricitate a atins cel mai înalt grad de anul acesta, cu 56.400 MW înregistraţi marţi, la 14.30, întrucât locuitorii folosesc aerul condiţionat la putere maximă pentru a putea face faţă temperaturilor ridicate.

Nu a fost atins încă nivelul record de 60.500 MW înregistrat la 22 iulie 2015.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Portugheză că Institutul Portughez al Mării și Atmosferei (IPMA) a emis o avertizare de cod portocaliu de caniculă pentru data de 1 august 2018 și de cod roșu de caniculă pentru data de 2 august 2018, pentru următoarele districte din centrul și nordul țării: Bragança, Evora, Guarda, Vila Real, Santarém, Beja, Castelo Branco, Portalegre și Braga.

IPMA a emis o avertizare de cod portocaliu de caniculă pentru data de 2 august 2018, pentru Lisabona, Leiria, Aveiro, Coimbra, Viseu, Porto, Faro, Setúbal și Viana do Castelo.

De-asemenea, în perioada 31 iulie 2018 – 5 august 2018, în sudul Franței (Departamentele Var, Alpes-Maritimes, Haute-Corse, Vaucluse, Bouches-du-Rhône, Gard, Herault, Pyrenees Orientales, Aude, Tarn și Aveyron), este cod portocaliu de caniculă (temperaturi care pot atinge 40-42 grade Celsius).

Cetăţenii români aflaţi în vacanță sau stabiliți în sudul Franței sunt sfătuiţi să evite zonele pentru care sunt activate codurile de alertă.

În Grecia, în schimb, Ministerul Afacerilor Externe informează că Serviciul Național elen de Meteorologie a avertizat asupra continuării înrăutățirii vremii în perioada 31 iulie–4 august 2018.

Sunt prognozate ploi și furtuni puternice la nivel local, însoțite de căderi de grindină și vânt puternic.

Vor fi afectate următoarele regiuni:

1 august2018 – Macedonia centrală, insulele Sporade, nordul insulei Evia și nordul Mării Egee, Tessalia, Epir, vestul și centrul Greciei Continentale.

2 august 2018 – Macedonia centrală și de vest, Tessalia, insulele Sporade și, posibil, Evia de nord, Epir, vestul și centrul Greciei Continentale.

3 august 2018 – Macedonia centrală și de vest, Thessalia, Epir, insulele Sporade, vestul Greciei Continentale și Peloponez (în principal partea de vest).

4 august 2018 – Macedonia centrală și de est (în principal judetele Pieria, Imatheia, Pella), Epir, Tessalia (în principal în partea de vest și de nord).


Ultimele stiri
Examenul de admitere la liceu – amânat sau anulat? Camera Deputaților a votat un proiect care le prevede…

Protest al mai multor federații sindicale, marți, în fața Ministerului Muncii pentru creșterea salariului minim. Președintele CNS „Cartel…

Modificările la Legea ANI, adoptate de Camera Deputaților. Grindeanu: Am semne de întrebare în ceea ce privește votul…

Averile demnitarilor vor fi din nou publice. Modificările aduse Legii integrității, adoptate în plenul Camerei Deputaților

Senatul a aprobat desfășurarea unei anchete parlamentare privind întâlnirea dintre șefa CCR și Ilie Bolojan | AUDIO

Nicușor Dan, după reuniunea „Coaliției de Voință”: „Rămânem hotărâți să menținem presiunea asupra Rusiei”

Drona detectată în zona Târgu Bujor s-a prăbușit într-o gospodărie din județul Vrancea. MApN: „nu avea încărcătură explozivă”…

Luna septembrie vine cu oferte tentante pentru turiști prin programul „Litoralul pentru toți”. Reducerile pot ajunge până la…

Orchestra Filarmonicii „George Enescu” concertează pe 26 august la Festivalul de la Ravello, în Italia | AUDIO

BNR lansează prima monedă dreptunghiulară din România. Este dedicată pictorului Nicolae Tonitza



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează