Confidenţialitate


CNCAV: Alte aproape 15.000 de doze anti-Covid, administrate în ultime 24 de ore


CNCAV: Alte aproape 15.000 de doze anti-Covid, administrate în ultime 24 de ore

Comitetul de coordonare a vaccinării împotriva Covid anunţă că, în ultimele 24 de ore, au fost administrate peste 14.800 de doze în România.

10.064 au reprezentat prima doză.

Dintre acestea, 3.707 au primit serul Pfizer, iar 6.264 serul Johnson&Johnson. Doar patru persoane s-au vaccinat cu AstraZeneca şi 89 cu Moderna.

Până acum, în România au fost vaccinate 4.982.626 persoane, dintre care 4.833.736 cu schema completă, fiind folosite în total 9.379.068 doze de vaccin dintre cele primite de România.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 10 reacţii adverse, alte 61 reacţii adverse fiind în curs de investigare.

Toate decesele asociate Covid în săptămâna 19-25 iulie au fost la persoane nevaccinate, indică raportul Institutului Național de Sănătate Publică.

77% din totalul deceselor au fost înregistrate in București, Bihor, Iași, Arad si Botoșani.

În ceea ce privește infecțiile confirmate cu virusul SARS-CoV-2, raportul INSP arată că peste 82% au fost la persoane nevaccinate.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, joi, 170 de noi infecții cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate peste 27.500 de teste.

Cazurile nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până joi, pe teritoriul României au fost confirmate 1.082.880 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 1.047.528 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

La nivel naţional, până la această dată, au fost prelucrate 8.666.501 teste RT-PCR şi 1.812.025 de teste rapide antigenice.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 11.957 de teste RT-PCR (5.208 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 6.749 la cerere) şi 16.557 de teste rapide antigenice.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 19 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Potrivit GCS, un singur deces asociat Covid a fost raportat în ultimele 24 de ore. Pacienta, o femeie de peste 70 de ani, era internată într-un spital din judeţul Satu Mare şi care prezenta comorbidităţi.

În schimb, nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referinţă.

De la începutul pandemiei, în total, 34.275 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România.

La momentul actual, 384 de persoane infectate cu noul coronavirus sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre care 49 la terapie intensivă, a anunţat, joi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Pe teritoriul României, 762 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 522 se află în izolare instituţionalizată.

De asemenea, 44.436 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată – 110.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 283 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 895 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.


Ultimele stiri
Un bărbat responsabil de crearea unui post de radio care făcea propagandă legionară, plasat sub control judiciar pentru…

Cele două moțiuni simple împotriva ministrului de Interne și a ministrului Justiției au fost respinse în urma unor…

Cântăreţul britanic Chris Rea a încetat din viață la vârsta de 74 de ani. Printre cele mai cunoscute…

O propunere legislativă prin care să fie interzisă promovarea ideilor comuniste și a organizațiilor de acest fel, depusă…

Vremea se va răci de Sărbători. Ninsori așteptate în București și precipitații pe litoral | AUDIO

Constanța: Studenții cu dizabilități vor beneficia de anul viitor de condiții adaptate nevoilor lor: tastaturi Braille, dispozitive pentru…

Scumpiri de până la 35% la gaze naturale, de la 1 aprilie 2026. O schemă de ajutor pentru…

Președintele Nicușor Dan, după discuția cu magistrații: „Multe din lucrările care au fost sesizate, de dumneavoastră sau de…

Sistemele informatice ale companiei Apele Române, vizate de un atac cibernetic | AUDIO

200 de mineri de la Cariera Jilţ Nord protestează împotriva tăierii voucherelor de vacanță, un drept prevăzut în…