Confidenţialitate


CNAS: Durata concediilor medicale pentru carantină nu se cumulează cu cea pentru alte afecțiuni


CNAS: Durata concediilor medicale pentru carantină nu se cumulează cu cea pentru alte afecțiuni

Casa Național de Asigurări de Sănătate oferă o serie de clarificări privind acordarea concediului medical și a indemnizației pentru carantină.

Conform unui comunicat al CNAS, în scopul prevenirii îmbolnăvirilor şi recuperării capacităţii de muncă, asiguraţii pot beneficia de concediu şi indemnizaţie pentru carantină, conform reglementărilor cuprinse în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare, precum și în Normele de aplicare a prevederilor acesteia, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 15/1.311/2018, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, arată CNAS, concediul şi indemnizaţia pentru carantină se acordă asiguraţilor cărora li se interzice continuarea activităţii din cauza unei suspiciuni asupra unei boli contagioase, pe durata stabilită prin certificatul eliberat de direcţia de sănătate publică.

„Certificatul de concediu medical pentru carantină se eliberează de medicul curant pe baza certificatului eliberat de organele de specialitate ale direcţiilor de sănătate publică. În caz de carantină, certificatele de concediu medical se pot elibera la o dată ulterioară, dar numai pentru luna în curs sau luna anterioară. Durata concediilor medicale pentru carantină nu se cumulează cu durata concediilor medicale acordate unui asigurat pentru alte afecțiuni”, menționează Casa.

De asemenea, dacă durata perioadei de carantină stabilită de organele de specialitate ale direcţiilor de sănătate publică depăşeşte 90 de zile, nu este necesar avizul medicului expert al asigurărilor sociale.

„Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru carantină reprezintă 75% din baza de calcul stabilită potrivit legii și se suportă integral din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate”, adaugă CNAS.

Sursa citată menționează că în cazul certificatelor de concediu medical acordate pentru carantină nu se aplică restricția prevazută la art. 20 alin (1) din Anexa 1 la Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 15/1.311/2018, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căreia „medicii de familie au dreptul de a elibera certificate de concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă cu durata de cel mult 10 zile calendaristice, pentru un episod de boală, în una sau mai multe etape”, întrucât carantina semnifică o suspiciune a unei persoane de a fi contaminată cu o boală transmisibilă și nu un diagnostic confirmat medical al acesteia (episod de boală).

Pentru aplicarea în mod unitar a prevederilor legale privind acordarea concediului medical şi a indemnizaţiei pentru carantină, CNAS a transmis o circulară către toate casele teritoriale de asigurări de sănătate.


Ultimele stiri
Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…

Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO

România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport?  | VIDEO

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…