Confidenţialitate


CNAIR interzice joi virajul la stânga dinspre Tunari spre Bucureşti pe centură


CNAIR interzice joi virajul la stânga dinspre Tunari spre Bucureşti pe centură

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat că va continua joi montarea separatoarelor de sens pe DN1, la intrarea în Bucureşti, de aceea sub pasajul de la Otopeni se va interzice virajul la stânga dinspre Bucureşti spre Mogoşoaia şi dinspre Tunari spre Bucureşti, reconfigurându-se intersecţia.

“Toate relaţiile de circulaţie sunt asigurate prin cele două sensuri giratorii deja executate provizoriu, pe bretelele existente şi pe traseul vechii centuri”, se arată în comunicat.

CNAIR a mai precizat că se vor executa şi lucrări specifice de marcaj (semnalizare orizontală), semnalizarea verticală fiind deja montată.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a mai anunţat impunerea unor restricţii de circulaţie în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, pentru vehiculele cu masa mai mare de 3,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, pe Autostrada Soarelui (A2), şi pe două drumuri naţionale pentru vehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone, în perioada 1 iulie – 31 august.


Ultimele stiri
Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO

Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează